Se împlinesc 124 de ani de la naşterea Părintelui Paisie Olaru, unul dintre cei mai mari duhovnici români

Se împlinesc duminică, 20 iunie, 124 de ani de la naşterea Părintelui Paisie Olaru, unul dintre cei mai mari duhovnici români.

Părintele Paisie i-a fost sfătuitor şi duhovnic părintelui Cleopa Ilie timp de 42 de ani.

Părintele Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru. A intrat în obștea Schitului Cozancea – Botoșani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.

A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 și preot în 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamț, între anii 1949-1953 a viețuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954 la Mănăstirea Sihăstria.

Până la sfârșitul vieții a fost duhovnic al obștii și al credincioșilor veniți în număr mare din toate colțurile țării. Între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, iar ultimii ani în chilia sa de la Sihăstria.

Trei citate de suflet:

  • Lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că după faptele tale te voi judeca zice Domnul.
  • Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui.
  • Să te mărturisești regulat, că da­că mături casa mai des, ți-i drag să stai în ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des — dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.

Foto credit: Ziarul Lumina


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro. 

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…