Se dorește extinderea Proiectului Eco-inițiative. Participanții s-au întrunit la București pentru rugăciune și perspective

O nouă întrunire a participanților la proiectul pilot „Eco-inițiative în parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România și Republica Moldova” a avut loc marți la București.

Întrunirea a marchat intrarea în ultimul trimestru de activitate a proiectului pilot. S-au purtat discuții privind extinderea proiectului, analize și alte perspective de viitor.

Evenimentul a debutat cu rugăciuni pentru creație, în cadrul Sfintei Liturghii, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar. La slujbă au fost interpretați psalmi referitori la modul în care toată creația laudă pe Dumnezeu-Creatorul.

Soborul de preoți condus de părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal în cadrul Sectorului social‑filantropic al Patriarhiei Române și Președintele Federației Filantropia, a rostit apoi rugăciuni pentru binecuvântarea roadelor pământului.

După prânz, cei 16 preoți din România și Republica Moldova, alături de alte persoane angrenate în proiect s-au reunit la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” pentru discuții. Programul a inclus prezentarea proiectului de către un reprezentant al Misiunii „Diaconia” din Republica Moldova.

Se dorește extinderea proiectului Eco-inițiative la nivelul întregii Patriarhii

Proiectul Eco-inițiative se desfășoară în opt parohii din România (din Arhiepiscopia Bucureștilor) și opt din Republica Moldova. Scopul este în principal unul educativ, dar și de inițiativă, fiind implicat, în fiecare parohie, un grup de tineri care are demersuri ecologice.

„Anul trecut, tinerii au participat la o sesiune de formare pentru a învăța ceea ce înseamnă ecologia și a fi aproape de natură. După aceea, au mers într‑o tabără desfășurată în Italia, iar anul acesta au mers într‑o tabără ecologică în Republica Moldova”, a amintit părintele Ciprian Ioniță.

Președintele Federației Filantropia la întrunirea participanților la proiectul Eco-inițiative. ©Basilica.ro / Mircea Florescu 

„Acesta a fost doar un proiect pilot. Încercăm să implementăm acest proiect în întreaga Patriarhie”, a declarat preotul pentru Trinitas TV. Totul depinde de identificarea surselor de finanțare, a explicat Președintele Federației Filantropia.

Părintele consilier patriarhal a menționat că o altă finalitate a proiectului pilot este realizarea unui „Ghid pastoral ecologic” ce va fi diseminat către parohiile implicate în proiect, dar nu numai.

Puterea exemplului

La eveniment a fost prezent și Aurelian-Nicolae Iftimiu, Directorul Agenției de știri Basilica, parteneră în proiect. Aurelian Iftimiu a îndemnat la o mai bună comunicare a activităților ecologice întreprinse de parohii, pentru a putea servi ca exemple pentru alte comunități.

Directorul Basilica.ro la întrunirea participanților la proiectul Eco-inițiative. ©Basilica.ro / Mircea Florescu

Recomandarea Directorului Basilica.ro a fost ca preoții să se orienteze după zilele internaționale dedicate mediului și după sărbătorile religioase ca să transmită mesaje mobilizatoare la nivelul comunităților, în special pentru protejarea ambientului natural proxim.

În cadrul întrunirii, cei prezenți au vizionat filmul „Rugăciunea, modalitate de protejare a naturii”, parte a emisiunii „Cuvânt pentru suflet”, realizată de Trinitas TV.

Vezi detalii despre proiectul Eco-inițiative aici.

La finalul zilei, participanții au vizitat Palatul Patriarhiei. Clericii veniți din Republica Moldova au mărturisit că au vizitat pentru prima dată clădirea în care s-a decis Unirea Principatelor Române.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente