Școală de vară la Grădinița Sfântul Ioan din Suceava

Grădinița cu program prelungit „Sfântul Ioan” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a organizat și găzduit, în perioada 1-14 august, ediția a VI-a a „Școlii de vară” pentru copii de clasele I-IV. Activitățile au avut loc sub îndrumarea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, informează „Ziarul Lumina”.

Participanții s-au înscris la secțiunile „Engleza Distractivă”, „Abilități Practice” și „Pictură – icoane pe lemn”. Anul acesta, cursul de engleză distractivă a avut loc în premieră în cadrul „Școlii de vară” de la Grădinița „Sfântul Ioan”, fiind un real succes. Aceasta pentru că a fost o abordare modernă, punându-se accentul pe învățarea prin metode reprezentative precum jocul, înlesnind participarea activă a elevilor. Cursul a fost unul interactiv, iar elevii au putut să-și exerseze abilitățile orale, fiind încurajați să vorbească în limba engleză cât mai mult. Prof. Tudose Andreea Alexandra a conceput un program care combină un echilibru între învățare, mult sport, jocuri și muzică, totul desfășurându-se în spiritul verii, în incinta grădiniței, precum și în aer liber. Tematicile acoperite au fost variate, de la revizuirea alfabetului, exerciții de dicție și pronunție, până la chestiuni de gramatică și conversații zilnice etc. Participanții au fost recompensați la sfârșit, în cadrul premierii, cu câte un dicționar ilustrat dublat de un ghid de conversație, într-o formă grafică extrem de atractivă. Prof. Cârstiuc Daniela a coordonat activitățile de la secțiunea „Abilități practice”. În cadrul cursului s-au desfășurat activități de cusut, țesut, origami, quilling ș.a. În fiecare zi, participanții au învățat și au pus în aplicare tehnici diferite de lucru: au pictat linguri de lemn, au decorat vaze, au făcut rame foto, au încondeiat ouă, au construit păpuși din lemn. Produsele finale au fost expuse la sfârșitul școlii de vară în cadrul premierii, iar participanții au putut să își ia creațiile acasă. Bliorțu Roxana a coordonat activitățile de la secțiunea „Pictură – icoane pe lemn”. În cadrul cursului participanții au realizat fiecare câte o icoană pe lemn, urmând etapele specifice realizării acesteia. Fiecare și-a ales întâi sfântul pe care a dorit să-l reprezinte, iar rezultatul a fost unul impresionant, participanții fiind încântați și, totodată, mândri că au reușit să finalizeze cu succes o icoană. Pe tot parcursul școlii de vară a fost dezvoltată și latura socială, întrucât toți participanții, de la toate secțiunile, au participat la activități în comun.

Comentarii Facebook


Știri recente