Sărbătoarea Sfinților Martiri de la Niculițel

Biserica Ortodoxă i-a cinstit ieri pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip. De sărbătoarea acestor patru sfinți dobrogeni, la Sfânta Liturghie de la Niculițel au slujit IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și PS Visarion, Episcopul Tulcii.

Pe pământul dobrogean emoția te cuprinde când te gândești la martirii cunoscuți și necunoscuți care au pătimit chinuri și cazne și au primit moartea martirică pentru mărturisirea Domnului Iisus Hristos. Un loc stropit de sângele martirilor și binecuvântat de Dumnezeu este Niculițelul, localitate din nordul județului Tulcea, în care se păstrează moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip. De 12 ani, în ziua prăznuirii acestor iubitori de Dumnezeu, la Niculițel sosesc pelerini din diferite zone ale țării care au auzit de minunea descoperirii sfintelor sale moaște sau care au simțit și ajutorul acestor sfinți ai lui Dumnezeu. Prin rânduială de Sus, în vremurile când oamenilor le era frică să-L mărturisească pe Dumnezeu, pietrele au început să mărturisească puterea lui Dumnezeu. O ploaie torențială s-a abătut acum 42 de ani asupra localității, iar apele pârâului au scos la lumină ruinele unei vechi bazilici și ale criptei în interiorul căreia s-au aflat moaștele celor patru sfinți martiri de la începutul secolului al IV-lea.

„Din momentul descoperirii sfintelor moaște, oamenii din localitate s-au bucurat de multe, deoarece în zona noastră, în special în Niculițel, nu au fost inundații niciodată. La fel, nici alunecări de teren, pentru că ploile au fost întotdeauna liniștite, ca să ne aducem aminte de ploaia torențială care a dus la descoperirea moaștelor sfinte”, ne-a povestit un credincios, Nicușor Sandu din Niculițel. De atunci, înainte și după sărbătoarea Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip, peste meleagurile localității Niculițel se revarsă stropi de ploaie, pentru mângâierea oamenilor.

„Un sălaș care ne cheamă an de an”

Nici în acest an pelerinii nu s-au înfricoșat de norii care se ridicaseră pe cer și, cu inimile pline de credință, nădejde și dragoste, au sosit la Niculițel ca să fie părtași la sărbătoarea comunității tulcene, care a început cu purtarea lor în procesiune din centrul localității Niculițel până la bazilica unde au fost descoperite moaștele. O credincioasă din Tulcea mărturisea că, deși este în vârstă și bolnavă, mulțumește Bunului Dumnezeu pentru că îi îndreaptă pașii încă din tinerețe spre sfinții lui Dumnezeu. „Mă rog ca și tinerii să fie mai apropiați de credință, pentru că văd că mulți se îndepărtează de Dumnezeu și nu știu ce pierdere mare este”, a mai spus pelerina Dumitra din Tulcea.

La ceas de seară, lângă ruinele vechii bazilici de la Niculițel, pe un podium, ierarhul Episcopiei Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia. Sfinții Mucenici din Niculițel, a arătat la finalul slujbei PS Episcop Visarion, cheamă pe toți creștinii să ia har peste har și să devină mărturisitori și plinitori ai vieții celei noi a Mântuitorului Iisus Hristos. „Locul acesta este un sălaș al lui Dumnezeu între noi, ne cheamă an de an să venim aici și să hrănim sufletele noastre cu hrana cea duhovnicească a Cuvântului Evangheliei și să ne adăpăm sufletele noastre cu apa cea vie a învățăturii celei sănătoase și drepte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Câți dintre noi nu însetăm, câți dintre noi nu flămânzim după dreptate? Câți dintre noi nu plângem în lumea aceasta? Singura noastră scăpare și mângâiere este la Domnul Cel Preaînalt și la Biserica Lui cea sfântă”, a subliniat Preasfinția Sa.

Cântările religioase și rugăciunile preoților au adunat și mai mulți credincioși, care au continuat să participe la priveghere până ce sfintele moaște, care erau așezate spre cinstire în afara bazilicii, au fost puse spre miezul nopții în cripta în care au fost descoperiți.

Lângă criptă au fost citite catisme din Psaltire toată noaptea până spre dimineață, când cei patru ierarhi, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și PS Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu preoți și diaconi, s-au rugat celor patru sfinți, Zotic, Atal, Camasie și Filip, ca să mijlocească Bunului Dumnezeu să reverse mila și harul său cel dumnezeiesc peste toți care au venit ca să fie părtași bucuriei sfinților. În cântări de laudă și miros de bună mireasmă, cele patru racle cu sfinte moaște au fost purtate de către preoți și așezate în locul din fața podiumului, pe care a fost săvârșită Sfânta Liturghie, la care au participat și mai mulți credincioși.

„De dimineață am sosit de la Constanța aici și sunt pentru prima dată. Aici simți o trăire aparte, un fior, ceva ce trebuie să fie ceva normal, atunci te apropii de sfinți ai lui Dumnezeu”, a mărturisit pelerina Niculina.

„Vă binecuvântăm pe dumneavoastră, care ați înțeles să-i cinstiți așa cum se cuvine pe sfinții martiri, care înțelegeți cât de necesară este trăirea Evangheliei lui Hristos, care înțelegeți îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, acela de a fi desăvârșiți precum Tatăl nostru cel din ceruri desăvârșit este. Pentru că toți suntem chemați la sfințenie, întrucât aceasta nu a fost rezervată doar unor categorii de oameni sau monahilor, ci fiecare dintre noi trebuie să ne însușim și să credem în Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, să mărturisim cu convingere credința în El, dar mai ales să o adeverim prin înseși faptele și viața noastră”, a subliniat IPS Arhiepiscop Ciprian la finalul Sfintei Liturghii.

Totodată, Înalt Preasfinția Sa a mai arătat că nu trebuie să uităm să dăm slavă pentru toate lui Dumnezeu, cât și pentru faptul că a binecuvântat poporul și țara noastră cu sfinți martiri, care se bucură de o cinstire nu numai locală, ci ortodoxă și panortodoxă, acestea fiind roade ale Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

O lumină care s-a arătat de Sus

În primul an când a avut loc procesiunea cu moaștele Sfinților Martiri de la Niculițel, anul 2001, Înalt Preasfințitul Teodosie păstorea și credincioșii din județul Tulcea. În acel an a avut loc o minune. „În anul 2001, sărbătoarea Sfinților Martiri de la Niculițel a fost serbată în același timp cu praznicul Preasfintei Treimi. Și atunci s-a făcut priveghere de toată noaptea, și la ora 2:00 s-a arătat lumină din cer, ce cobora către cripta unde se aflau sfintele moaște, pentru că sfinții martiri se închină Preasfintei Treimi. Lumina era darul Preasfintei Treimi, coborâtă la noi prin acești martiri de la Niculițel, care sunt podoaba Niculițelului, podoaba Dobrogei, sângele lor și cel al tuturor celorlalți martiri au sfințit pământul Dobrogei. Mulțumim Preasfințitului Visarion pentru că ne-a chemat și în acest an să fim părtași la bucuria și mijlocirea sfinților și, cu toți fiind aici de față, cu adevărat simțim că sfinții sunt mai aproape de noi ca oricând în ziua pomenirii lor. De aceea, ne adunăm ierarhi și credincioși de aproape sau de departe ca să ne umplem de mireasma sfințeniei acestor sfinți, să ne bucurăm duhovnicește și să ne înălțăm sufletele către cer”, a spus IPS Arhiepiscop Teodosie.

Cripta Martirilor de la Niculițel, a subliniat și Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Casian, este cel mai vechi altar sau chivot din Europa care se păstrează și astăzi. „Când intrăm în acest loc ne cuprinde același fior ca atunci când intrăm în Sfântul Mormânt de la Ierusalim. De aceea, pentru noi, românii, al doilea reper este chivotul sau altarul de la Niculițel.”

La finalul cuvântărilor, Preasfințitul Episcop Visarion a mulțumit pentru prezență ierarhilor, cărora le-a dăruit câte o icoană cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena, și a invitat credincioșii să participe și luna viitoare la prăznuirea Sfinților Epictet și Astion de la Mănăstirea Halmyris.

Manifestările religioase închinate Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip s-au încheiat. Dar comunitatea din Niculițel rămâne în continuare sub binecuvântarea sfinților martiri și sub răcorirea stropilor de ploaie, pe care de fiecare dată sfinții o trimit spre mângâierea credincioșilor.

(Reportaj publicat în Ziarul Lumina din 5 iunie 2013, realizat de Ioan Bușagă)

Comentarii Facebook


Știri recente