Sărbătoarea Sfinților Apostoli, sub semnul mărturisirii copiilor

Sfârșitul săptămânii a fost unul de mare însemnătate pentru parohia Moara de Vânt, aflată sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Aici, la slujba Vecerniei au participat aproximativ 40 de preoți. Credincioșii prezenți, dar și cei aflați în nevoi au primit pachete cu alimente.

După cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova, ziua de 29 iunie a început cu oficierea Utreniei, a Acatistului Sfinților Apostoli și a continuat, apoi, cu oficierea Dumnezeieștii Liturghii. Delegatul Înalt Preasfințitului Mitropolit Teofan a fost părintele Ionel Roată. Acesta a transmis mesajul de binecuvântare și aprecierea față de activitatea slujitorilor parohiei, evidențiind faptul că în anul 1993 biserica – atât de frumoasă acum – se găsea în ruină. În cadrul Liturghiei, cei mai tineri credincioși ai parohiei și-au adus și ei darul spre cinstirea Sfinților Apostoli, oferind un spectacol de muzică și rugăciune. În același context a fost vernisată expoziția de icoane a copiilor care frecventează cercul artistic-religios, condus de Ana Maria Axinte. „Trebuie investit în copii, pentru că aceasta este generația care va face ca la căpătâiul nostru, atunci când nu vom mai fi, candela să nu se stingă niciodată”, a subliniat Pr. Vilie Doroșincă, Parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Comentarii Facebook


Știri recente