Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în fiecare an la 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cu acest prilej, mai multe lăcașuri din Patriarhia Română își sărbătoresc hramul.

Printre acestea se află și biserica Sfânta Parascheva – Voluntari care se va bucura mâine de prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Sfinte moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva străjuiesc Cetatea Iașilor de 370 ani. Sute de credincioși din toată țara vin în fiecare an la 14 octombrie, la Iași, pentru a o cinsti pe Ocrotitoarea Moldovei.

Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653). În anul 1641 sfintele moaște au fost aduse de la Constantinopol cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțite de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de domnitorul Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În anul 1887, sfintele moaște au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iași, unde se află și acum.

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți din neamul nostru, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră. Hotărârea respectivă a fost transpusă în fapte în cadrul unor mari festivități bisericești din cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a făcut în Catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a numeroși ierarhi români.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învățătură în limba română despre viața sfintei o găsim în ‘Cartea românească de învățătură’ a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frică de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea față de cele sfinte și pentru cultura sa deosebită.

A renunțat la averea părinților

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, ‘fiind într-o biserică a Precistei’ a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: ‘Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie’ (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea de moștenire ce i se cuvenea și, ‘părăsind frumusețea acestei lumi’, s-a retras ‘în adâncul pustiei’. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire.

Îngropată ca o străină

Într-o noapte, însă, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești: ‘Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit’. După ce a avut această vedenie, sfânta ‘fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad (Constantinopol) veni’. A venit în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Maicii Domnului s-a rugat, cerând îndurare.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. ‘Acolo, continuă Sfântul Mitropolit Varlaam, trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța…, cu lacrimi pământul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu.’ Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, ‘aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă’. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dumnezeu a proslăvit-o pe pământ

Dar, în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: ‘Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?’. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu mare bucurie, ‘cu lumini și cu tămâie’, așezându-l în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spune că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea cinstitelor moaște s-a răspândit curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică ar fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților.

Comentarii Facebook


Știri recente