Sărbătoarea parohiei Zlătari din Capitală

Biserica Ortodoxă îi pomenește, pe 2 octombrie, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina. Cei doi sunt cinstiți în mod deosebit la Biserica Zlătari din Capitală, care își sărbătorește cu această ocazie hramul. Slujbele au început de astăzi.

„Sărbătoarea Sfinților Ciprian și Iustina de la Biserica Zlătari a început de fapt în ziua de 1 octombrie cu săvârșirea Sfintei Liturghii la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului pentru că și Maica Domnului este ocrotitoarea bisericii noastre. După Sfânta Liturghie vom săvârși Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian și apoi în procesiune racla cu sfintele moaște va fi dusă din naos în latura sudică a bisericii, în curtea mică pe care o avem în preajma sfântului locaș pentru ca toți pelerinii care vin să se închine să poată să venereze moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, de fapt mâna dreaptă a sfântului. Spre seară la ceas de Vecernie vom săvârși îndătinata slujbă, Litie împreună cu Vecernia și Paraclisul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Nicolae Dascălu.

Ca în fiecare an, la slujbele dedicate hramului Bisericii Zlătari sunt așteptați credincioși din tot Bucureștiul.

Ctitorie a Spătarului Mihail Cantacuzino, Biserica Zlătari din Capitală a fost construită în anul 1705. Afectat de cutremure, lăcașul de cult a suferit de-a lungul timpului ample lucrări de restaurare și renovare.

Comentarii Facebook


Știri recente