Sărbătoarea parohiei sucevene Bălcăuți

Pictura exterioară bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea suceveană Bălcăuți a fost sfințită duminica aceasta. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, după cum aflăm de la TRINITAS TV.

Sărbătoarea a fost marcată și de un alt eveniment important. Credincioșii s-au putut închina și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Boian, însoțită de o delegație din Ucraina. La final, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a fost hirotesit iconom-stavrofor.

Un ansamblu de copii de la Școala cu clasele I-VIII din Negostina au participat la eveniment purtând costume ucrainene. Prima atestare documentară a satului Bălcăuți este la 10 septembrie 1470, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare dăruind această așezare Mănăstirii Putna.

Comentarii Facebook


Știri recente