Biserica Ortodoxă va prăznui sâmbătă Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Ziua amintește de două evenimente de o importanță istorică și simbolică deosebită din viața Bisericii de după Edictul de la Mediolanum. Este vorba despre descoperirea Lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul, în anul 326, și înălțarea solemnă a acesteia, în văzul poporului, la Ierusalim, în anul 630, după ce fusese recuperată de la perși. În amintirea Pătimirilor și Răstignirii pe Cruce ale Mânturitorului, Părinții Bisericii au rânduit ca, pe 14 septembrie, să se ajuneze total. Crucea este simbolul cel mai important al creștinilor.
„Crucea Mântuitorului a fost sfințită prin vărsarea sângelui Său peste lemnul acesta, ea primind putere a devenit și un semn protector, un semn de apărare și cel mai important lucru pentru noi este să cunoaștem că însemnarea cu semnul crucii este un act prin care noi ne exprimăm identitatea noastră creștină”, a precizat ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
Închinarea cu semnul Crucii este unul dintre riturile cele mai vechi ale Bisericii.
‘Unind cele trei degete mărturisim credința noastră în Sfânta Treime, Dumnezeu este Unul în Ființă, dar Întreit în Persoane într-o Unitate deplină. Însemnând fruntea cu semnul crucii spunem în numele Tatălui, adică îl mărturisim pe Dumnezeu Tatăl ca principiu, așa cum fruntea este lăcașul minții, tot așa și Dumnezeu Tatăl este principiu în Sfânta Treime. Dar Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul în lume din iubire, însemnăm apoi inima care estre lăcașul iubirii, coborârea aceasta exprimă tocmai actul Întrupării. Mântuitorul a venit în lume ne-a mântuit, apoi S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a dreapta Tatălui, de aceea noi însemnăm umărul drept, nu umărul stâng. Dumnezeu Tatăl (Mitropolitul Ardealului a rostit aceste cuvinte însemnându-se cu semnul sfintei cruci, ducând mâna la frunte – n.r.) trimițând pe Fiul în lume care ne-a mântuit (ducând mâna în jos), Fiul S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (ducând mâna la umărul drept) și a biruit pe vrăjmași (ducând mâna la umărul stâng). Lăsăm mâna în jos și spunem Amin, adică așa să fie. Duhul Sfânt ne pecetluiește nouă umerii noștri care este semnul puterii” a mai spus, potrivit TRINITAS TV, ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului .
La Utrenia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, a doua mare sărbătoare a anului bisericesc, Sfânta Cruce se scoate în mijlocul lăcașului de cult. Aceeași ceremonie se mai oficiază și în a treia duminică a Postului Mare.
De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci sunt legate numeroase tradiții. În popor, în această zi se fac prognoze meteorologice și agrare și se culeg plante de leac.