Sărbătoarea Înălțării Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, 13 iunie 2013, Înălțarea Domnului, ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în prezența Sfinților Apostoli, minunea având loc la 40 de zile de la Înviere Sa din morți.

La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, în prezența Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Părintele Eclesiarh Protos. Sebastian Mihalcea împreună cu soborul de preoți și diaconi ai catedralei.

În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii și rugăciuni pentru elevii și studenții care susțin în aceste zile examene și pentru profesorii lor îndrumători, precum și ectenii pentru eroii neamului românesc căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării și credinței strămoșești.

După Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală a fost oficiată slujba de pomenire a Eroilor Neamului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, după cum ne-a transmis Arhid. Cristian-Ioan Cioteanu.

La slujba de astăzi au participat numeroși credincioși din municipiul Râmnicu Vâlcea și din împrejurimi.

Comentarii Facebook


Știri recente