Cu multă bucurie prelejuită de sărbătoarea hramului parohiei ortodoxe din Aielo de Malferit, dar și cu îngrijorări legate de ziua de mâine, mulți credincioși s-au adunat duminică, 27 ianuarie, pentru a-i sărbători pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, informează episcopiaslanieportugaliei.es.
Bisericuța din localitate, care deja a lăsat o amprentă de neuitat în inimile sutelor de credincioși care s-au perindat pe aici de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi neîncăpătoare! Această biserică veche a străvechiului sat de altădată, ne-a fost pusă la dispoziție de Biserica Romano-Catolică în urmă cu mai mulți ani, pentru a rezolva o problemă stringentă a nevoii spirituale a bravului popor român cu credința apostolică. Astfel, se adeveresc cuvintele Domnului că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu”.
Parohia gazdă i-a avut ca oaspeți speciali pe credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru și Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Gandia-Oliva, care an de an serbează marile sărbători împreună datorită distanței relativ mici dintre cele două localități, dar și datorită faptului că mult timp parohia din Aielo a fost filie a parohiei Gandia.