Sărbătoare pascală la Brașov

După cum este tradiția ultimilor ani ca în a doua zi al praznicului Învierii, ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor brașoveni. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Valea Cetății din Răcădău.

„În această primă zi a Săptămânii Luminate am putut să explicăm credincioșilor care este descoperirea pe care Biserica ne-o pune la îndemână a lui Hristos mort și Înviat, începând cu Vecernia din prima zi a Paștilor”, a declarat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Laurențiu.

Credincioșii au venit la biserică în număr mare și au participat la Sfânta liturghie.

Parohia Valea Cetății are mai multe proiecte ce vizează ajutorarea vârstnicilor dar și a comunității surdo mute. La demisolul bisericii se oficiază, o dată pe lună, sfânta liturghie în limbaj mimico gestual.

Comentarii Facebook


Știri recente