Sărbătoare la Mănăstirea „Sf. Ap. Petru și Pavel”, din ținutul Năsăudului

Miii de credincioși bistrițeni au luat parte astăzi, 29 iunie 2013, la hramul Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel”, din Țara Năsăudului. Cu prilejul pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, așezământul monahal a fost astăzi în sărbătoare. În mijlocul obștii monahale și a credincioșilor, a fost ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pentru al treilea an consecutiv de acest mare praznic, la Mănăstirea năsăudeană. Slujbele dedicate hramului, au început încă de ieri seară cu oficierea Vecerniei cu Litie, la care a luat parte și ÎPS Părinte Mitropolit Andrei, urmată de slujba Privegherii.

Astăzi, în ziua hramului, ÎPS Andrei a oficiat Sf. Liturghie de la ora 10:00 înconjurat de un sobor de aproximativ 20 de preoți, între care s-a numărat și protoiereul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, după cum ama aflat de la Radio Renașterea. După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a adresat mulțimii un cuvant de învățătură. Atestată documentar încă din secolul al 15-lea, Mănăstirea situată între hotarele localităților Rebra și Parva, a început să fie reconstruită în anul 1993. Așezământul monahal a fost fondat cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, sub influența teologului și academicianului Dumitru Stăniloaie.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…