Sărbătoare la Mănăstirea Rohia

Credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au o evlavie deosebită la Preasfânta Fecioară Maria, pe care o cinstesc în mod deosebit în fiecare an, în ziua de 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului.

În zilele premergătoare sărbătorii, maramureșenii, de la mic la mare, îmbrăcați în costume populare, pornesc în pelerinaj la mănăstirile din județ, care își sărbătoresc în această zi hramul. Este deja o tradiție, ca grupuri de credincioși din toate satele din Țara lăpușului, dar și din Bistrița sau din Maramureșul istoric, conduși de preotul lor, să se deplaseze pe jos, zeci de kilometri, până la mănăstirile Rohia sau Moisei, cântând pricesne și cerând binecuvântare și ajutor din partea Preasfintei Fecioare Maria, cea care mijlocește pentru noi în fața Fiului său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În fiecare an credincioși din întreaga Transilvanie vin să se închine la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia, asistă și participă toată noaptea la slujbele ce se oficiază aici cu prilejul hramului Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea de la mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia începe anul acesta încă din seara zilei de 13 august, când după slujba Vecerniei, icoana Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, va fi scoasă în procesiune și așezată în pridvorul noii biserici, pentru cei care vin la mănăstire să poată să se închine, după cum a declarat pentru Radio Renașterea pr. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii „Sfânta Ana” de la Rohia.

În ajunul sărbătorii, de la ora 17, va începe slujba Vecerniei cu Litie, urmată de slujba Privegherii de toată noaptea, timp în care pelerinii se vor putea mărturisi pentru a fi împărtășiți în cadrul Sfintei Liturghii. Dimineața, în ziua hramului, slujbele vor continua cu sfințirea apei, Taina Sfântului Maslu de obște și de la ora 9:30 Sfânta Liturghie, oficiată de PS Episcop Iustin Sigheteanul, în sobor de preoți și diaconi, a mai menționat pr. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii „Sfânta Ana” de la Rohia.

Comentarii Facebook


Știri recente