În data de 14 mai se împlinesc șapte ani de la proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioși Sila, Paisie și Natan.
Marți, începând cu ora 16:00, moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul vor fi aduse spre închinare în biserica mare a așezământului monahal.
Un program liturgic special va avea loc și la Sihăstria Putnei, unde se află moaștele Sfinţii Cuvioși Sila, Paisie și Natan.
Evenimentul de proclamare din 14 mai 2017 a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată la Mănăstirea Putna de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu numeroși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
„Această proclamare este o lucrare de a aduce la cunoştinţa credincioşilor hotărârea Sfântului Sinod din 6-7 iunie 2016 când aceşti vrednici slujitori ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii au fost canonizaţi”, spunea la acel moment Patriarhul României.
„Canonizarea înseamnă că o persoană cu viaţă sfântă, care a mărturisit dreapta credinţă, este dată drept model de urmat. Deci, canonizarea se face de Sfântul Sinod, iar proclamarea canonizării înseamnă aducerea acestui act la cunoştinţa publicului întreg”, adăuga Preafericirea Sa.
Mai multe informații despre viața Sfinților Putneni pot fi găsite în cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de la momentul proclamării solemne a canonizării din 2017.
Foto credit: Basilica.ro





