Șapte ani de la mutarea la cele veșnice a Arhiepiscopului Justinian Chira, care a ctitorit 37 de mănăstiri

Se împlinesc șapte ani de la mutarea la cele veșnice a Arhiepiscopului Justinian Chira, ierarhul care a ctitorit 37 de mănăstiri pe lângă cele trei pe care le-a găsit inițial în eparhia Maramureșului și Sătmarului.

Arhiepiscopul Justinian iubirea monahismul. El însuși s-a închinoviat la 21 de ani, deși și-ar fi dorit să facă aceasta de la 16 ani.

„Care a fost momentul cel mai greu pentru noi, cei care am luat hotărârea să plecăm la mănăstire? Atunci când ne-am despărțit de tată și de mamă, de frate și de soră”, spunea Înaltpreasfinția Sa.

„Care crezi frăția ta că-i momentul cel mai greu din existența Fiului lui Dumnezeu? Ce-ți închipui? Cel mai greu moment nu a fost atunci când S-a zămislit din trupul Fecioarei El, care era Făcătorul cerului și al pământului, deși acesta a fost un pogorământ teribil, o smerenie grozavă.”

„Nu a fost nici că a trăit în foamete și în greutăți 33 de ani, nici că a fost vândut și răstignit. Cel mai greu moment a fost acela când Fiul a trebuit să Se rupă, să Se despartă de slava Preasfintei Treimi, pentru a coborî în lumea materială, ca să devină Dumnezeu-Om.”

„Părintele nostru ceresc prețuiește extraordinar de mult faptul că ți-ai dăruit viața ta lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul, cu aceeași ocazie, cea a unei vizite la Mănăstirea Putna.

Biografie

S-a născut din părinții Ilie și Maria, țărani evlavioși, în data de 28 mai 1921, la Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș, primind numele de botez Ioan.

S-a închinoviat în 12 martie 1941 la Mănăstirea „Sf. Ana” de la Rohia și a fost tuns în monahism, primind numele de Justinian, în 2 martie 1942.

A fost hirotonit ierodiacon în 15 august 1942, dar, în perioada ocupației horthiste din Transilvania a fost recrutat în armata maghiară, deși monahii nu au obligații militare.

După lăsarea la vatră, în 17 aprilie 1943, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sf. Ana” și a devenit stareț în 25 iunie 1944, când avea doar 23 de ani, iar mănăstirile treceau printr-o perioadă foarte grea. În 1948 a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în 1967 la rangul de arhimandrit.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat la treapta de arhiereu în 9 iunie 1973, fiind hirotonit în 9 septembrie ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu supranumele de Maramureșeanul.

După reînființarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în 22 septembrie 1990, Adunarea Națională Bisericească l-a ales episcop al acestei eparhii, iar la 11 noiembrie 1990 a fost întronizat la vechea Catedrală din Baia Mare.

A reconstruit eparhia Maramureșului

Înființarea secției de Teologie Ortodoxă în cadrul Facultății de Litere din Baia Mare;
Înființarea Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare;
Publicarea revistei eparhiale „Graiul Bisericii Noastre”;
A ctitorit zeci de biserici și 37 de mănăstiri (inițial, în eparhie erau doar trei mănăstiri).

În 13 decembrie 2009, activitatea de 37 de ani de slujire i-a fost răsplătită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu titlul de Arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

A trecut la Domnul în ziua de 30 octombrie 2016 și odihnește la Mănăstirea Rohia.

În 2021, fundația eparhială „Arhiepiscopul Justinian” a răscumpărat casa natală a arhiereului și a adus-o lângă noua biserică din Plopiș, amenajând în ea Casa memorială „Justinian Chira”.

Arhiepiscopul Justinian Chira despre țara lui

„Părinților! E tare frumoasă țara noastră! Eu sunt încântat, foarte încântat, atunci când îmi văd țara. Pe timpul ocupației, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de țară. România mi se părea o țară străină”, le-a spus arhiereul monahilor putneni, la vizita pe care le-a făcut-o în 2007.

„Dumneavoastră sunteți mai tineri și poate nu înțelegeți – din ’40 până-n ’44 a fost ocupația ungurească, deci țara mi se părea un spațiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, până în 1989. Țara mi se părea tot un spațiu străin.”

„În ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o ședință a Sfântului Sinod. Când am ieșit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt în țara mea, după atâția ani de zile. Și am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am în față chipul mamei mele.”

Vezi și: