Săptămâna duhovnicească în Parohia Chișoda

În prima săptămână din Postul Mare, pr. Traian Debucean, parohul bisericii din Chișoda, Protopopiatul Timișoara I, a organizat Săptămâna Duhovnicească, informează „Ziarul Lumina”.

Cu acest prilej, în fiecare seară au fost săvârșite slujbe specifice perioadei postului, urmate de un cuvânt de învățătură, susținut de un preot invitat dintr-o altă parohie. Astfel, miercuri, 20 martie, credincioșii Parohiei Chișoda l-au avut în mijlocul lor pe pr. Ioan Mezinca, parohul Bisericii Timișoara – Zona Steaua, care a subliniat că „prima săptămână a postului este foarte importantă pentru noi, pentru această despătimire cum o numesc Sfinții Părinți. Acum trebuie să începem să ne curățim de păcatele noastre, să ne cerem iertare unii de la alții și să ne pocăim, pocăința fiind o treaptă pe scara ridicării sau apropierii noastre de Dumnezeu”.

Comentarii Facebook


Știri recente