Șantier de pictură în mozaic la Cocoș

Biserica mare a Mănăstirii Cocoș din Episcopia Tulcii, cu hramul „Sfânta Treime”, se află în șantier de pictură în mozaic. În același timp, se lucrează și la noul corp de chilii al mănăstirii. La Mănăstirea Cocoș, din apropierea localității Niculițel, se păstrează moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, informează „Ziarul Lumina”.

Din anul 2005, în biserica mare a Mănăstirii Cocoș se derulează lucrări de pictură în mozaic. Biserica a fost pictată în stil neobizantin de către artistul italian Francisco de Biasse, dar pictura nu s-a mai păstrat din cauza cutremurelor din noiembrie 1940, martie 1977, mai 1990 și a lucrărilor ulterioare de refacere a celor trei turle. În aceste condiții, cu aprobarea Ministerului Culturii și Cultelor, în 1994 s-a permis realizarea unei noi picturi, dar nu în frescă, ci în mozaic. Lucrările au fost demarate în 2005 și până acum s-a realizat aproximativ 50% din suprafața lăcașului de cult. „În prezent, se lucrează la turla mare și, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim ca la sfârșitul lunii aprilie să fie terminată. Au trecut opt ani de când a început acest șantier de pictură în mozaic și s-a reușit finalizarea sfântului altar, a celor două abside. Lucrările se desfășoară mai greu fiindcă fiecare piesă are 1 cm pătrat, astfel că pe un metru pătrat trebuie puse 10 mii de piese. În anul 2005, fiind mai bună situația economică, părintele stareț de dinaintea mea a făcut un împrumut bancar pentru susținerea șantierului. Azi, nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor pentru a finaliza această lucrare, mai ales că în 2016 biserica mare, monument istoric, va împlini 100 de ani de la sfințire, și vrem să săvârșim slujba de resfințire a bisericii mari cu pictura cea nouă”, a precizat protosinghelul Visarion Scutaru, starețul Mănăstirii Cocoș.

În paralel cu lucrările de pictură în mozaic se desfășoară și lucrările de construcție la etajarea corpului de chilii. Lucrările sunt realizate în proporție de 80% și se preconizează ca în vară să se termine lucrările de finisare la etajul unde vor fi cazați pelerinii. În prezent, în mănăstire viețuiesc 25 de călugări.

De la ziduri din nuiele și pământ la pereți în mozaic

Mănăstirea Cocoș a fost întemeiată în 1833 de trei călugări, Visarion, Gherontie și Isaia, de la Mănăstirea Neamț. În drumul lor de întoarcere de la Muntele Athos, cei trei călugări au înnoptat în pădurea cu tei ce împrejmuiește mănăstirea și toți trei au avut același vis, în care Maica Domnului le-a spus să ridice o biserică în acel loc. Astfel că prima biserică, din nuiele și pământ, a avut hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Cu timpul s-a ridicat și un corp de chilii, declarat monument istoric în 1959 pentru a nu fi demolat, care prezintă similitudini arhitectonice cu clădirile din Muntele Athos și de la Mănăstirea Rila, din Bulgaria. Cei trei călugări au adus cu ei și rânduiala rugăciunii isihaste. Mai târziu, în 1971, Bunul Dumnezeu, pentru motivele numai de El știute, a rânduit ca să se facă cunoscut în apropierea mănăstirii locul unde se afla cripta care adăpostea moaștele a patru martiri creștini: Zotic, Atal, Camasie și Filip. Odoarele duhovnicești se păstrează în Mănăstirea Cocoș. Această binecuvântare dumnezeiască a determinat pe mulți să spună că Mănăstirea Cocoș, împreună cu cripta de la Niculițel, aflată doar la 4 kilometri distanță, cu Mănăstirea Saon și Mănăstirea Celic Dere formează o cruce. Mănăstirea Cocoș mai adăpostește și un muzeu de artă religioasă, adică icoane, manuscrise și cărți vechi, provenite din parohiile și mănăstirile Episcopiei Tulcii.

Comentarii Facebook


Știri recente