Să transpunem în faptă bucuria pe care, prin colinde, o vestim! – Mitropolitul Basarabiei în Pastorala de Crăciun

Mitropolitul Petru al Basarabiei adresează credincioșilor din Republica Moldova îndemnul de a transpune în faptă bucuria pe care o vestesc prin colind în perioada sărbătorii Nașterii Domnului.

Pastorala de Crăciun a fost publicată joi pe site-ul oficial al Eparhiei, întrucât Mitropolia Basarabiei serbează Nașterea Domnului după calendarul iulian nerevizuit, în data de 7 ianuarie.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru evidențiază faptul că Bucuria Nașterii Domnului cuprinde întreg Universul: „sus se bucurau îngerii, iar jos, bucuria dumnezeiască era completată  de prezența păstorilor, a magilor și chiar a animalelor care, cu suflarea lor, încercau să încălzească locul unde era culcat Pruncul Sfânt”.

„Cerul și pământul, îngerii și oamenii, toată făptura, își exprimă astăzi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu”, spune ierarhul.

Părintele Mitropolit transmite că „Sărbătoarea Nașterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei, a dragostei, a credinței și a unității”, dar și „un praznic și al darului, izvorât din dragostea Lui cea mare”.

„De aceea”, explică ierarhul, „se cuvine ca în aceste momente sfinte, să punem un nou început spre înduhovnicirea vieții noastre și să devenim, în calitate de creștini, vase de iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri”.

„Drumul nostru spre Dumnezeu trece întotdeauna prin aproapele nostru. De aceea suntem datori să transpunem în faptă bucuria pe care, prin colinde, o vestim semenilor noștri”.

Vezi mesajul integral pe site-ul oficial al Mitropoliei Basarabiei.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente