„Să trăim Nașterea Domnului ca pe propria noastră renaștere, viețuirea Sa pe pământ să ne fie pildă de viață duhovnicească, iar îndumnezeirea firii noastre, desăvârșită prin ridicarea ei la cer, odată cu înălțarea lui Hristos-Omul de-a dreapta Tatălui, să ne umple sufletele tuturor de bucurie”, transmite Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților în Pastorala de Crăciun din acest an.
Preasfințitul Părinte Sebastian reamintește că, prin Întrupare, Dumnezeu demonstrează iubirea Sa nemărginită față de oameni.
„Născut din veci din Tatăl, Hristos Domnul Se naște și a doua oară, pe pământ, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, arătându-ne că este necesar să ne «naștem și noi din nou»”.
Omul este mai presus de îngeri
Întruparea și venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, explică Preasfinția Sa, nu doar că a oferit oamenilor o cale de răscumpărare, ci a ridicat firea omenească mai presus de cea a îngerilor.
„Prin Întruparea Sa, însă, Dumnezeu a ridicat firea omenească mai presus de cea a îngerilor, căci El S-a făcut una cu ea. Prin nașterea Sa a înnoit-o, prin viețuirea Sa ca om a înnobilat-o, prin moartea Sa a răscumpărat-o din moarte, iar prin înălțarea Sa la cer a îndumnezeit-o”.
„Iată, dragii mei, ce fel de Dumnezeu avem și ce a făcut El pentru noi! Ne-a dorit atât de mult, încât a lăsat Cerul și a venit pe pământ. S-a întrupat ca om, a viețuit și a murit pentru noi, doar-doar ne va convinge că este absolut vital să ne refacem comuniunea cu El; să-L urmăm, să trăim ca El și pentru El. Ne-a iubit atât de mult încât ne-a înălțat, pe cei care-I slujim Lui, mai presus de îngeri, până la statutul de dumnezei după har”, adaugă ierarhul.
Să nu Îi ignorăm dragostea
În încheierea mesajului pastoral, Episcopul Slatinei și Romanaților invită la o reflecție profundă asupra relației noastre cu Hristos, subliniind că, prin reînnoirea la Botez, avem responsabilitatea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu și de a nu ignora dragostea la care am fost chemați.
„Noi însă, cei care ne-am înnoit prin Nașterea Sa, care ne-am botezat cu botezul Său și ne-am împărtășit de Duhul Său Cel Sfânt, să nu trăim și să nu murim fără El! Să nu-I ignorăm dragostea cu care ne-a iubit și să nu desconsiderăm slava la care dorește să ne înalțe, ci să ne facem din Întruparea Sa stea călăuzitoare, asemenea magilor, iar din Crucea și Jertfa Sa Crez și mod de viață!”.
Foto credit: Episcopia Slatinei și Romanaților






