„Când venim la Sf. Mc. Mina, să-i cerem nu doar redobândirea lucrurilor pierdute, ci și a bogățiilor duhovnicești pe care le-am pierdut pe nesimțite”, i-a îndemnat vineri pe credincioși Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Ierarhul a fost delegat de Părintele Patriarh Daniel să oficieze Sfânta Liturghie la hramul Parohiei „Sf. Mina – Vergu” din Capitală.
Este cât se poate de corect să îl rugăm pe Sf. Mina să ne ajute să redobândim bunurile pierdute pe care le-am câștigat prin muncă, a spus episcopul-vicar patriarhal. „Este incorect, însă, să nu venim la Sf. Mina și să nu-i cerem să ne dăruiască puterea de a ne regăsi demnitatea pe care adeseori o pierdem.”
„Nu venim să-i cerem sfântului ajutorul să ne dea puterea de a regăsi, de a afla din nou credința care ne aducea la biserică atunci când eram copii, bucuria pe care o trăiam atunci când ne împărtășeam, bucurii pe care le-am părăsit odată cu vârsta.”
„Nu găsim în pomelnicele noastre nici un creștin care să-i ceară Sf. Mina să regăsească starea duhovnicească dintru început”, a mai remarcat ierarhul.
„Pierdem adesea inocența, pierdem frumusețea viețuirii cu adevărat creștine, pierdem cinstea față de soț sau față de soție, față de copii, și nu-i cerem sfântului să ne ajute să le regăsim – să ne regăsim noi înșine în starea frumoasă în care am fost odinioară.”
„Rareori, când ne apucă nostalgiile, ne amintim ce frumos era în copilărie, când mergeam cu bunicii, cu părinții și nu realizăm ce pagubă este pentru noi, creștinii, faptul că luni sau ani de zile nu mai intrăm în Biserica lui Hristos, pentru că nu avem ce-I cere: avem pâine pe masă, avem casă și căldură în ea, avem sănătate, dar, într-o bună zi, ne putem trezi și fără aceste lucruri”, a avertizat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Sfinții L-au căutat pe Dumnezeu din tinerețe
De aceea, ierarhul i-a sfătuit pe credincioși să nu aștepte vârsta a treia pentru a-și practica credința.
„Este important ca să-I slujim lui Hristos atunci când suntem tineri, când suntem sănătoși, când Îi aducem jertfa unui trup plin de vigoare, și nu la bătrânețe, când adeseori ne apropie de Dumnezeu și de Biserică necazurile, împuținarea sănătății, greutățile care sunt specifice vârstei înaintate”, a spus ierarhul.
„Sf. Mina a murit la o vârstă foarte tânără. El s-a născut în jurul anului 285 și a murit în 303 sau 304, unii dintre cei care au cercetat viața lui întind data morții martirice cel mai târziu în anul 309”, a precizat Preasfinția Sa.
„Este pentru noi, toți, un îndemn de a căuta din tinerețe sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, după cum ne învață Sf. Ap. Pavel.”
„Pilda celor zece fecioare ne arată că nimeni nu știe ceasul când va veni mirele. Și sfârșitul vieții noastre pământești este momentul întâlnirii personale a fiecăruia dintre noi cu Hristos, Mirele Bisericii”, a continuat ierarhul.
„De aceea, din tinerețe trebuie să trăim ca și cum am muri mâine și trebuie să ne comportăm cu oamenii și să muncim ca și cum n-am muri niciodată.”
Episcopul-vicar patriarhal și-a încheiat cuvântul cu un mesaj de felicitare din partea Patriarhului Daniel pentru toți cei care-și serbează numele în ziua de pomenire a sfinților Mina, Victor și Vichentie. „Dumnezeu să vă ajute, să vă dea înțelepciune și putere, ca să fim și noi, ca și sfinții lui Dumnezeu, lumini în jurul nostru”, a spus ierarhul.
Hramul Bisericii „Sf. Mina – Vergu” a început joi seară, cu scoaterea raclei cu un fragment din moaștele sfântului și depunerea ei spre cinstire în baldachinul din curtea sfântului lăcaș.
Sărbătoarea s-a încheiat vineri cu slujba Parastasului pentru ctitori.
Vezi și:
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews