Metaniile sunt intim legate în viața credinciosului de pocăința sinceră pentru păcate, de aceea în perioada Postului Sfintelor Paști, perioadă prielnică acestei stări sufletești, Biserica recomandă o înmulțire a metaniilor. În limba greacă, „metánia” înseamnă schimbarea modului de a gândi și de a vorbi. Prin forma sa, metania exprimă deosebit de sugestiv participarea trupului la rugăciune, dar și a gândului, așa încât s-a recomandat asocierea metaniilor cu rostirea „Rugăciunii lui Iisus”, pentru ca și trupul, dar și sufletul să cadă înaintea Domnului. Există două feluri de metanii: metaniile mari, adică acele prosternări când credinciosul atinge pământul cu fruntea, ca semn al căderii în păcat și al ridicării sale, și metaniile mici, adică numai o aplecare a capului până se atinge pământul cu mâna, fără să se îngenuncheze. Ambele tipuri de metanii sunt alcătuite din trei elemente: o mișcare descendentă, semnul Sfintei Cruci și o mișcare ascendentă. Spre deosebire de statul în genunchi în timp ce ne rugăm, metania nu este o poziție de rugăciune, ci o formă dinamică de participare a trupului la pocăința sufletului. Bineînțeles că aceste acte vizibile de pocăință au un simbolism deosebit. Mișcarea descendentă arată smerenia și recunoașterea stării de păcătoșenie și este totodată o imitare a pogorârii la iad a Mântuitorului Iisus Hristos. Însemnarea cu semnul Sfintei Cruci arată îmbrăcarea omului în Hristos, iar mișcarea ascendentă simbolizează învierea împreună cu Hristos. Metaniile au un loc foarte important în slujbele Bisericii. Potrivit mărturiei Typikonului Sfântului Sava, în timpul Postului Mare, în mănăstirile din Palestina trebuiau să se facă 300 de metanii. Nu se fac metanii în timpul praznicelor Mântuitorului Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, până la odovania acestora, în timpul celor 12 zile dintre Naștere Domnului și Botezul Domnului, de la Paști și până la Duminica Tuturor Sfinților, și nici în duminici. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 4 aprilie 2013)
Episcopul Siluan către românii din Micherechi: Ce poate fi mai important decât o viață trăită în comuniune
În a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română din Micherechi, Ungaria. Episcopul Ungariei a vorbit despre frumusețea vieții trăite în comuniune după modelul vieții Mântuitorului. „Ce…
PS Timotei Prahoveanul: Fericiți sunt fiii Învierii care îl caută și îl mărturisesc pe Mântuitorul
„Fericiți sunt fiii Învierii care îl caută și îl mărturisesc pe Mântuitorul cel înviat din morți”, a explicat marți Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală. În cuvânt, Episcopul vicar al…
Săptămâna în imagini: 29 aprilie – 5 mai 2024
Cele mai impresionante imagini din Săptămâna Pătimirilor au fost concentrate în zilele de joi și vineri și au culminat cu sărbătoarea Învierii Domnului. Cea mai apreciată postare de săptămâna trecută pe contul nostru de Instagram:…
Cum au serbat Paștile militarii români din teatrele de operații europene
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost celebrată și în teatrele de operații europene unde sunt prezente trupe militare române. Astfel, în Bosnia și Herțegovina, în Kosovo și Polonia, militarii români s-au bucurat de prezența preoților și…
În imagini: Hramul Paraclisului Catedralei Naționale, sărbătorit în a doua zi de Paști (2024)
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, episcop vicar patriarhal, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, luni, 6 mai, la Paraclisul Catedralei Naționale, al cărui hram principal este „Învierea Domnului”. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene