„Această maică, această femeie, a trăit cu adevărat în Hristos Domnul şi cu El! A trăit Poruncile Lui ca iubire şi nu ca nevoinţă! L-a iubit pe Domnul şi L-a văzut în orice faţă omenească și L-a slujit în orice suferind întâlnit în Cale!”, spunea despre Maica Gavrilia Papaiannis, Monahia Siluana Vlad.
Majoritatea mărturiilor existente o descriu pe Gavrilia Papaiannis drept „Maica bucuriei” sau „Maica iubirii”.
S-a născut la sfârşitul secolului 19, într-o familie înstărită din vechiul Constantinopol şi, în urma tragicului „schimb de populaţie” din 1923, a fost nevoită să se mute la Tesalonic.
Deşi era a doua femeie admisă, în acele vremuri, la o universitate grecească, ea a ales să slujească lui Hristos şi oamenilor: înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a plecat în Anglia pentru a studia pedologia şi psihoterapia cu doar o liră în buzunar, conform Pemptopusia.
În 1947, îşi deschide un cabinet, unde îi tratează gratuit pe cei săraci şi le dăruieşte o bună parte din banii câştigaţi de la ceilalţi pacienţi. În timpul şedinţelor, obişnuia să rostească neîncetat Rugăciunea lui Iisus, iar mulţi se vindecau prin rugăciunile sale — adesea, procedurile medicale erau doar o „acoperire” pentru acestea.
După război, se întoarce în Grecia şi deschide un cabinet la Atena. Însă, în anul 1954, iubita sa mamă moare. Acesta a fost momentul unei schimbări radicale în viaţa sa.
„Moartea mamei mi-a retezat ultima legătură care mă mai ţinea înlănţuita de viaţa obişnuită, materială, a acestei lumi. Dintr-o dată, eram moartă – moartă faţă de lume”.
Şi-a închis cabinetul, şi-a dăruit toţi banii şi toate bunurile celor săraci, hotărâtă să vieţuiască în sărăcie desăvârşită şi, cu toate că avea deja aproape şaizeci de ani, s-a îndreptat spre India doar cu haină pe ea şi cu o Scriptură. A început să le slujească leproşilor şi săracilor din spitale şi aşramuri.
După cinci ani petrecuţi în India, a trăit ca pustnică unsprezece luni în Himalaya.
În 1959, intra în Mănăstirea Sfântului Lazăr din Bethania (Palestina).Patru ani mai târziu a primit schima mică prin Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, la Peştera Sfântului Antonie.
În cele două decenii ce vor urma, Maica va alterna tăcerea din mănăstire cu un an de slujire misionară în Africa Răsăriteană şi cu alţi trei ani înapoi în India, la Uttar Prades, alături de Arhimandritul Lazăr (Moore). Părintele Sofronie de la Essex a rugat-o, tot în această perioadă, să primească stăreţia mănăstirii de maici (de la Essex), dar ea n-a acceptat – a fost una din puţinele dăţi când n-a primit chemările la slujire care o trăgeau, de fiecare dată, departe de tăcerea şi însingurarea mult-iubită.
Cei din urmă treisprezece ani de viaţă i-a petrecut în Grecia natală, mai întâi într-un mic apartament din Atena, apoi într-o sihăstrie pe care a întemeiat-o în insula Leros. Acolo a primit în 1991 schima mare din mâinile Părintelui Dionisie de la Schitul athonit „Sfânta Ana”-Mică, şi a trecut la Domnul în anul următor, la data de 28 martie.
Maica Gavrilia Papaiannis a lăsat un set de 40 de sfaturi duhovnicești pe care le poți citi aici.
☦️ Maica Gavrilia a trecut la Domnul în data de 28 martie 1992, la vârsta de 94 de ani. pic.twitter.com/3zYwOZgJQ1
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) March 25, 2022
Sursă foto: Orthodox Wiki
