S-a încheiat Congresul NEPSIS din Spania. PS Timotei i-a îndemnat pe tineri să se ferească de păcatele trupești

Congresul Asociației NEPSIS a Episcopiei Spaniei și Portugaliei s-a încheiat sâmbătă cu participarea la Sfânta Liturghie oficiată de chiriarhul român din peninsulă.

La predică, Preasfințitul Părinte Timotei le-a vorbit tinerilor despre adevărata dragoste, făcându-i atenți și la posibilele căderi specifice vârstei.

”Să fim atenți cum trăim

„Nu tot ceea ce facem în tinerețe este bun și folositor. De aceea, este important să fim atenți cum trăim și să ne ferim de păcatele trupești”, a spus Episcopul Spaniei și Portugaliei.

„Noi, oamenii, suntem ființe spirituale. Mai întâi de toate avem sufletul, fără de care trupul se descompune în cele din care a fost alcătuit. Suntem chemați să ne sfințim sufletele, dar și trupurile, care sunt temple ale Duhului Sfânt (I Corinteni 6:19)”.

„În ziua de astăzi, din păcate, se înțelege foarte greșit iubirea. Adevărata dragoste este cea care se jertfește. Deseori, în relațiile dintre tineri, este căutat interesul personal. Mântuitorul nostru Iisus Hristos se jertfește pentru fiecare dintre noi, arătându-ne ce este iubirea. Sfântul Apostol Pavel ne spune despre dragoste că «nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. […] Dragostea nu cade niciodată» (I Corinteni 13:5-8)”.

Congresul NEPSIS

Congresul NEPSIS Spania a avut loc în perioada 5-7 septembrie la Guadarrama, în apropiere de Madrid. Programul a inclus activități de cunoaștere, ateliere de cultură și tradiție românească și o conferință despre adoptarea unui stil de viață sănătos, intitulată „Trupul meu, templu al Duhului Sfânt”.

Congresul tinerilor NEPSIS din Spania se desfășoară în fiecare an, fiind un eveniment care reunește anual sute de copii și tineri pentru a sărbători bucuria tinereții în valorile românești autentice.

Evenimentul din acest an a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei


Știri recente