Rugăciuni pentru izbăvirea de boli și molime

În amintirea rugăciunilor și minunilor făcute de Sfântul Nicodim pe plaiurile Mehedințiului, pe vremea când erau bântuite de ciumă, dreptslăvitorii creștini se adună an de an la Ciumarca satului Godeanu. Anul acesta, pe 12 iulie, pe dealul Chiciora din comuna Godeanu, au slujit în sobor 3 arhierei, preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

Sărbătoarea a început dis-de-dimineață, când alaiul Preasfințiților Părinți a fost întâmpinat de credincioși îmbrăcați în costume populare la poalele dealului, de unde s-a plecat în procesiune solemnă până la locul special amenajat la înălțime pentru săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești. Astfel, la invitația Preasfințitului Părinte Nicodim, alți doi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod au fost prezenți la ceremonia religioasă: Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu.

Au mai participat la rugăciunea obștească, alături de cele câteva sute de credincioși, monahi și monahii de la mănăstirile din județ. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii și rugăciuni speciale pentru ferirea și tămăduirea de boli molipsitoare. La finalul Sfintei Liturghii, arhiereii au vorbit creștinilor prezenți despre semnificația sărbătorii.

Comentarii Facebook


Știri recente