Rugăciuni pentru însănătoşirea părintelui Efrem Vatopedinul, la Patriarhie

Stareţul Mănăstirii athonite Vatoped, arhim. Efrem, a fost pomenit luni la Sfânta Liturghie oficiată de Sărbătoarea Preasfintei Treimi la Patriarhie.

În cadrul slujbei prezidate de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul au fost rostite rugăciuni şi ectenii speciale pentru recuperarea părintelui Efrem, care a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Din data de 28 mai, părintele Efrem este internat în spitalul „Evangelismos” din Atena, iar din 4 iunie este intubat. Să ne rugăm pentru sănătatea lui.

Arhimandritul Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped, s-a născut în 1956 în Cipru.

La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde Sf. Efrem Katunakiotul i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului.

În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatoped în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

Părintele Efrem Vatopedinul este foarte apreciat în rândul românilor, el având numeroşi ucenici în ţara noastră. În perioada pandemiei, părintele Efrem a susţinut numeroase sinaxe online.

Sursă foto: OrthodoxiaNewsAgency

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…