Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi în prima sâmbătă din luna noiembrie, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”.
De aceea, în toate lăcaşurile de cult va fi oficiată în ziua de 4 noiembrie, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul.
Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, dar în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă, moşii de vară şi moşii de toamnă.
Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, încă din vremea Sfinţilor Apostoli se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi cu nădejdea fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.
În privinţa aceasta sunt rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor adormiţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: „Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.
Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi sunt menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi poate fi menţionat Sfântul Ioan Gură de Aur.
Ierarhul antiohian îl defineşte pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” şi prin aceasta îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt”.
„Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos”.
Tu cum menții legătura vie cu cei adormiți? pic.twitter.com/ohoCfN9VB3
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) February 26, 2022
Simbolismul colivei
Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.
Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, „se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu”.
Coliva din semințe „arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos”.
„Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.
Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semeni.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
