Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este una dintre cele mai adânci rugăciuni de pocăință ale Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care a devenit o particularitate liturgică specifică Postului Mare, fiind citită la sfârșitul tuturor slujbelor care formează ciclul zilnic (cu excepția sâmbetelor și duminicilor), potrivit Ziarul Lumina.
La finalul fiecărei slujbe, această rugăciune este rostită de două ori, însoțită de câte 3 metanii mari și de 12 metanii mici ritmate la rândul lor de patru stihuri care ne amintesc de rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!” Părintele Alexander Schmemann spune că această rugăciune ocupă o poziție atât de importantă în slujbele Postului Mare deoarece enumeră într-un mod propriu toate elementele negative și pozitive ale pocăinței și constituie o „cheie” a nevoințelor noastre din timpul postului. Aceste nevoințe țintesc mai întâi eliberarea noastră de câteva boli duhovnicești fundamentale (trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire și grăirea în deșert) care ne fac imposibil chiar începutul reîntoarcerii noastre spre Dumnezeu. După enumerarea aspectelor negative ale pocăinței, rugăciunea trece la aspectele pozitive (curăția, smerenia, răbdarea și dragostea). Ultima parte a rugăciunii Sfântului Efrem, spune monahul Makarios Simonopetritul, e constituită tot dintr-o pereche, unde însă, spre deosebire de primele două părți, cererea pozitivă: „Dă-mi să-mi văd căderile mele”, precede cererea negativă: „Și să nu osândesc pe fratele meu”. Aceste două cereri corelative ce încheie această scurtă expunere a spiritualității Triodului se aplică celor care, practicând unele virtuți în timpul Postului Mare, se înfumurează și se socotesc autorizați să-i judece pe cei care n-au în aparență același zel în „practicarea” lor. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul nu trebuie limitată doar în cadrul slujbelor bisericești, ci poate fi rostită cu folos de către credincioși în programul de rugăciune particulară.
