Cea mai întâlnită formă de ajutorare a celor adormiți este rugăciunea. Rugăciunea Bisericii împreună cu rugăciunea personală ne pun în contact cu Maica Domnului, cu sfinții, care pot mijloci la Dumnezeu iertare și mântuire pentru cel adormit.
Pregătirea aperceptivă
Deși comentariile despre moarte nu sunt comode pentru omul contemporan, existând o oarecare aversiune față de această temă, totuși, moartea este o realitate de necontestat întâlnită la tot pasul. Percepția ei devine mai concretă atunci când cineva apropiat părăsește această lume. În această situație, cei din familia îndoliată ajung în Biserică, lăcaș de mângâiere, de ușurare a suferințelor, de speranță pentru cei vii, dar și pentru cei adormiți.
Anunțarea temei
Despre rugăciunea pentru cei adormiți vom face în continuare unele referiri.
Tratarea
Originea morții
Din perspectiva Sfintei Scripturi, moartea apare ca efect al neascultării omului de Dumnezeu: „Din toți pomii Raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri!” (Facere 2, 17). Moartea a fost sufletească, prin alterarea relației omului cu Dumnezeu, dar și trupească, în plan biologic, prin despărțirea sufletului de trup. Tragismul morții vine din faptul că acest fenomen nu aparține firii umane (Dumnezeu n-a creat moartea), ea intră în firea umană, devenindu-i „firească”, de o asemenea manieră încât este cel mai sigur fenomen care se întâmplă în viața fiecărui om. În pofida acestei realități, Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos aduc un sens cu totul diferit existenței umane. Până la acest moment crucial al istoriei omenirii, moartea și iadul erau implacabile, așa cum ne spune Psalmistul: „Nu morții te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toți cei ce se coboară în iad” (Psalmul 113, 17). Prin Moartea Sa, Hristos a omorât moartea, a omorât păcatul și a surpat puterea diavolului. Iar prin Învierea Sa, Împărăția cerurilor s-a deschis: „…Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine va fi viu, chiar de va muri” (Ioan 11, 25). Astfel, moartea, ne spune părintele Stăniloae, capătă o valoare pozitivă: Hristos ne trece la comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Zile de pomenire pentru adormiți
Învățătura Bisericii Ortodoxe ne spune că după moartea unui om, sufletul său trece prin judecata particulară. Aici i se stabilește în funcție de faptele sale un loc temporar, la bine sau la rău, până la judecata universală. După acest ultim act al istoriei mântuirii neamului omenesc, unii vor merge cu Hristos în Împărăția Lui, iar alții se vor despărți de El. Această decizie va fi veșnică. În acest răstimp dintre judecata particulară și judecata universală, sufletele cunoscuților care au răposat au nevoie de ajutorul nostru. De ce? Ei nu mai pot face nimic pentru mântuirea lor, au ieșit din planul vieții pământești unde pocăința și faptele bune au valoare eternă. În plus, nu toți oamenii care mor ajung în Rai, de aceea sufletele lor devin dependente de dragostea noastră. În Tradiția Bisericii noastre a rămas consacrată sâmbăta ca zi de pomenire a celor adormiți, deoarece în această zi Mântuitorul S-a coborât la iad și a izbăvit sufletele celor adormiți din veacuri care îl așteptau pe Izbăvitorul, pe Mesia. În mod special, două dintre sâmbetele anului bisericesc sunt consacrate în toate Bisericile Ortodoxe pomenirii generale a morților: sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți (lăsatului sec de carne) și sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor). Amândouă poartă în popor denumirea de Moșii (de iarnă, respectiv de vară), pentru că facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor noștri plecați la Domnul. De asemenea, la fiecare Sfântă Liturghie cei vii și cei adormiți sunt așezați pe Sfântul Disc, în jurul Sfântului Agneț (care se transformă în timpul slujbei în Sfântul Trup al Domnului Hristos) alături de Maica Domnului și de cetele sfinților. Este, poate, cea mai frumoasă dovadă de iubire pentru cei dragi plecați dintre noi, de a-i aduce permanent înaintea lui Dumnezeu spre a fi binecuvântați, ușurați de păcate, iertați și mântuiți.
Ajutorarea celor adormiți
Părinții Bisericii sfătuiesc ca în fiecare zi în decursul celor patruzeci de zile din momentul morții, familia și cunoscuții să-și concentreze atenția pe trei segmente: 1. Rugăciune personală. Facem câte o rugăciune pentru cel adormit (rugăciuni scurte sau, dacă timpul ne permite, un paraclis sau acatist); 2. Milostenie. De asemenea, trebuie oferit câte ceva, cât de puțin, celor în nevoi care se pot folosi de milostenia noastră; 3. Rugăciunea Bisericii (pomenirea celor adormiți la Sfânta Liturghie). Aș aminti aici un fapt minunat din viața Sfântului Nicolae Planas, din Grecia, trăitor în secolul al XVIII-lea, care acorda o atenție foarte mare pomenirii celor adormiți la Sfânta Liturghie. Pomenea atât de mult încât, chiar dacă foile se îngălbeneau de vreme, nu renunța la a pomeni. Într-o noapte, una din maici a visat că obștea mănăstirii se îndrepta împreună cu Sfântul Nicolae spre stadionul din Atena. Când s-au deschis porțile stadionului, arhiplin ca pentru un mare spectacol, toți oamenii s-au ridicat în picioare, au început să aplaude și să strige cu bucurie către părintele. Părintele Nicolae, mirat, a întrebat: Pe cine ovaționează aceștia? Un tânăr din preajma lor a răspuns: Pe sfinția voastră! Sunt cei care au fost scoși din iad, în urma pomenirilor pe care le-ați făcut!
Practici neortodoxe
Au existat și încă mai există practici păgâne care arată din partea familiei îndoliate o neînțelegere a cultului și a valorilor morale ortodoxe. De pildă, banii care se adună de-a lungul celor trei zile până la momentul înmormântării se lasă în coșciug și se îngroapă, pe motiv că cel adormit ar trebui să-și plătească vămile văzduhului! Dar vămile văzduhului nu se plătesc în modul acesta, ci se plătesc cu faptele bune făcute în timpul vieții. Banii aceștia trebuie folosiți pentru ajutorarea unui copil orfan, a unui bătrân bolnav, gesturi care realmente l-ar ajuta pe cel adormit. Mai amintim din mulțimea de practici pe care le întâlnim la înmormântare un moment care parcă dă adevăratul sens al slujbei de prohodire: dezlegarea legăturii de la picioarele adormitului, în timpul rostirii de către preot a rugăciunii de dezlegare de păcate. Aici, accentul cade pe un gest lipsit de orice însemnătate religioasă. Dacă cel adormit și-a cerut iertare pe patul suferinței de la rude, prieteni, cunoscuți, a fost primenit sufletește, adică mărturisit și împărtășit, poate intra în mormânt legat fedeleș, nu numai la picioare!
Recapitularea
Cum a apărut moartea în creația lui Dumnezeu? Ce trebuie să facem pentru cei adormiți? Care sunt zilele consacrate pomenirii celor adormiți? Ce practici neortodoxe cunoașteți în legătură cu cei adormiți?
Asocierea
Așa cum ne rugăm pentru cei dragi când sunt în necazuri, în boli (intervenții chirurgicale etc.), la fel suntem datori să ne rugăm când aceștia sunt chemați de Dumnezeu la viața veșnică. Iubirea este virtutea teologală care face legătura între cer și pământ, între vii și adormiți.
Generalizăm spunând că în învățătura Bisericii Ortodoxe cultul morților ocupă un loc important. Întreaga slujbă de înmormântare este de fapt o rugăciune continuă adusă înaintea lui Dumnezeu pentru cel care a plecat dintre noi.
Aplicăm învățătura despre rugăciunea pentru cei adormiți cu îndemnul ca fiecare dintre noi să ne obișnuim ca în rugăciunile noastre să-i pomenim pe cei adormiți, cu mai multă grijă și stăruință decât o facem pentru cei vii, pentru că cei vii încă mai au timp să-și pregătească veșnicia, pe când cei adormiți, nu.
Repere bibliografice:
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică, vol. III, E.I.B.M.B.O.R., 2003;
Jean-Claude Larchet, Tradiția Ortodoxă despre viața de după moarte, Editura Sofia, 2006;
Pr. lect. dr. David Pestroiu, Spre Viața Veșnică, Rânduieli ortodoxe pentru înmormântare și parastas, Editura Cuvântul Vieții, 2013. (Articol apărut sub semnătura Pr. Adrian Niță și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 iunie 2013)
