Rugăciune și lucrare pentru unitatea Bisericii

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

‘În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu

Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei. (Ioan 17, 1-13)’

În prima duminică după sărbătoarea Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea Sfinților Părinți de la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinți Părinți, care s-au adunat în cetatea Niceea la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, este acela că învățătura de credință despre Hristos-Domnul și despre Preasfânta Treime este stabilită, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Tradiției Apostolice, prin conglăsuirea episcopilor Bisericii din toată lumea. Iar această lucrare de dogmatizare și de tâlcuire a dreptei credințe este săvârșită de către Biserică prin insuflarea tainică a Preasfântului Duh, Duhul Adevărului, Cel ce în ziua Cincizecimii a constituit Biserica lui Hristos, fiind trimis în lume de către Tatăl, la cererea Fiului (cf. Ioan 14, 16).

Deci, Duminica a șaptea după sărbătoarea Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii. În primul rând, dreapta credință înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Combătând pe ereticul Arie, care învăța că Dumnezeu adevărat este numai Tatăl, Fiul nefiind Dumnezeu adevărat, ci doar o făptură îndumnezeită, cei 318 Sfinți Părinți, adunați în Sinodul I Ecumenic de la Niceea, au mărturisit că Iisus Hristos este ‘Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om; și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; și a înviat a treia zi, după Scripturi; și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit’.

Deși S-a înălțat întru slavă la ceruri, totuși Hristos rămâne pururea prezent în Biserica Sa

Un alt sens sau motiv al pomenirii Sfinților Părinți de la Niceea îndată după Înălțarea Domnului îl constituie afirmarea prezenței neîntrerupte a Mântuitorului în Trupul Său tainic, adică în Biserică, conform făgăduinței făcute Apostolilor Săi: ‘Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului’ (Matei 28, 20). Aceasta înseamnă că și urmașii Apostolilor, adică episcopii, vor fi sfințiți și întăriți în întreita lor lucrare de Însuși Mântuitorul Hristos prin Duhul Sfânt, Duhul Adevărului și al unității sau al comuniunii. Prin lucrarea Lui, Sfinții Părinți de la Niceea au salvat unitatea Bisericii, aflată în pericol de dezbinare din pricina ereziei preotului Arie din Alexandria. Duhul Sfânt a făcut ca tot din Alexandria Egiptului să fie și primul mare apărător al Ortodoxiei ecumenice, și anume Sfântul Atanasie cel Mare, prin al cărui cuvânt inspirat a fost mărturisită deoființimea Fiului cu cea a Tatălui ceresc, adică dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Dar nu numai un singur Sfânt Părinte trebuia să mărturisească nașterea din veci a Fiului și dumnezeirea Lui, ci glasul păstorilor celor mulți, al celor care au rămas statornici în adevărul credinței și în comuniunea Bisericii, episcopi care apărau clerul și credincioșii pe care îi păstoreau, după chipul și cu ajutorul Păstorului cel Bun și veșnic, Iisus Hristos (cf. Ioan 10, 11). Printre aceștia s-au arătat atunci și Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, cel blând cu inima, dar statornic în apărarea dreptei credințe, și Sfântul Spiridon al Trimitundei, cel smerit în cuget, purtător al darului facerii de minuni, care prin rugăciune a făcut să se arate, prin materia cea neînsuflețită a unei cărămizi, taina Preasfintei Treimi. Deși diferiți ca origine etnică și geografică, episcopii ortodocși s-au arătat uniți în cuget prin același Duh Sfânt, devenind astfel adevărate turnuri de pază ale Ortodoxiei, faruri prealuminoase ale creștinătății universale, aprinse din lumina cea neînserată a Sfintei Treimi, spre a călăuzi pe oameni pe calea mântuirii.

Având în ei de-a pururi lucrătoare mintea sau gândirea lui Hristos și călăuziți fiind de lumina Duhului Sfânt, Părinții Arhipăstori ai Bisericii drept-măritoare ne învață și pe noi, cei de astăzi, cum să păstrăm unitatea Bisericii, prin dreapta credință în Sfânta Treime. Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au arătat că în ei lucrează cuvântul evanghelic al rugăciunii lui Iisus, rostită după Cina cea de Taină și înaintea sfintelor și mântuitoarelor Sale pătimiri: ‘Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi’ (Ioan, 17, 11).

Deci, cei 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I Ecumenic ne învață că dreapta credință nu se păstrează și nu se învață de către unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire și de viețuire cu Biserica. Cu alte cuvinte, dreapta credință se păstrează în Biserică și de către Biserică, iar Sfântul Sinod este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi dreapta credință și a păstra astfel comuniunea vie cu Preasfânta Treime, Izvorul vieții veșnice. Dacă ne rupem de Sfânta Biserică, nu mai suntem dreptcredincioși și dreptmăritori creștini, deoarece numai în comuniunea Sfinților din toate timpurile se păstrează dreapta credință mântuitoare și sfințitoare. De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de către un singur episcop, ci de către cel puțin trei episcopi care au confirmat mărturisirea lui de credință ortodoxă, ca să se arate astfel legătura acestui nou episcop cu întreg episcopatul ortodox din lume, cu Biserica Ortodoxă întreagă. De asemenea, oricât am fi de inteligenți sau de învățați, niciodată nu trebuie să interpretăm singuri, de capul nostru, Sfânta Scriptură, ci împreună cu Sfânta Biserică, împreună cu Sfinții Părinți ai Bisericii din toate veacurile și din toate locurile, împreună cu toți păstorii sufletești, episcopii și preoții ortodocși care păstoresc sau îndrumă comunitățile creștine pe calea mântuirii.

Unitatea Bisericii se păstrează în comuniunea sfinților și are ca scop sfințirea vieții

Unitatea Bisericii pentru care S-a rugat Hristos nu se păstrează oricum, ci prin împărtășirea continuă de sfințenia Lui, a Capului nevăzut al Bisericii, prin lucrarea și cu venirea tainică a Duhului Sfânt, spre slava Preasfintei Treimi. Tocmai pentru acest motiv, în cuprinsul aceleiași rugăciuni arhierești, Mântuitorul Iisus Hristos a cerut Tatălui Său ceresc și veșnic ca să-i sfințească pe ucenici întru adevărul Său, adică prin cuvântul Său (cf. Ioan 17, 17). La această rugăciune de sfințire a ucenicilor, din Sfânta și Marea Joi, Hristos-Domnul va adăuga, în ziua următoare (Sfânta și Marea Vineri), Jertfa Sa de pe cruce, prin care ‘S-a sfințit pe Sine însuși, ca om, pentru ca și ei să fie sfințiți în adevăr’ (Ioan 17, 19). Fără participarea continuă la sfințenia dumnezeiască, împărtășită oamenilor de către Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh, nici Apostolii, nici urmașii acestora și nici cei ce cred în Dumnezeu prin cuvântul lor (cf. Ioan 17, 20) n-ar fi putut păstra unitatea Bisericii. De ce? Pentru că păcatul mândriei, care întunecă mințile ereticilor, se află la baza rătăcirilor și dezbinărilor, care, aidoma unor valuri dezlănțuite, lovesc necurmat corabia Bisericii. Astfel înțelegem rostul alăturării în Simbolul de credință a primelor două atribute ale Bisericii, ‘una’ și ‘sfântă’, care stau sau cad împreună; ele izvorăsc din Persoana cea Una și Sfântă a Mântuitorului Hristos și se comunică Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt, ‘Duhul Adevărului’ și al unității ‘în legătura păcii’ (cf. Ioan 16, 13; Efeseni 4, 3), pentru a arăta că Biserica este icoana iubirii Preasfintei Treimi.

Scopul apărării dreptei credințe este dobândirea vieții veșnice

Mântuitorul Iisus Hristos spune că ‘aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis’ (Ioan 17, 3). Deci, Mântuitorul Iisus Hristos arată că scopul credinței este viața veșnică. Așadar, ceea ce primim noi prin mărturisirea dreptei credințe este mântuirea sau viața veșnică. Viața veșnică se caută încă din timpul vieții pământești. Viața veșnică nu este viața de după moarte, cum greșit se înțelege uneori. Viața veșnică este viața omului trăită în comuniune cu Dumnezeu încă din lumea aceasta.

În acest sens, Sfinții Părinți ne învață că dacă mărturisim dumnezeirea lui Hristos intrăm în legătură spirituală cu El. Iar dacă ne unim cu Hristos, Izvorul Învierii și al vieții veșnice (cf. Ioan 11, 25-26), prin credință, rugăciune, împărtășirea cu Sfintele Taine și fapte bune, ne mântuim, adică dobândim viața veșnică. Însă dacă Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, atunci tot ceea ce a făcut El pentru noi nu este lucrare mântuitoare sau dătătoare de viață veșnică, deoarece numai Dumnezeu Cel veșnic poate să dăruiască oamenilor viață veșnică. De aceea, în rugăciunea Mântuitorului pentru unitatea Bisericii, pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi, se spune că Dumnezeu Tatăl I-a dat Fiului puterea să dăruiască viață veșnică celor ce cred în El: ‘I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui’ (Ioan 17, 2). Deci Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, S-a făcut Om ca să dăruiască oamenilor viață veșnică. În acest sens, Sfântul Atanasie al Alexandriei, mare apărător al credinței ortodoxe la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, învață că dacă Hristos nu este Dumnezeu, El nu poate îndumnezei pe om. Dacă Hristos nu este Dumnezeu veșnic, ci un om oarecare, El nu poate dărui oamenilor viața veșnică. Iată de ce lupta pentru dreapta credință este luptă pentru mântuire sau pentru dobândirea vieții veșnice. Nu orice credință este mântuitoare, ci numai dreapta credință sau credința ortodoxă, care înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos și unirea cu El, întrucât El este nedespărțit de Tatăl și de Sfântul Duh. Astfel, prin Iisus Hristos ne împărtășim haric de viața, iubirea și bucuria Preasfintei Treimi, ‘căci prin El avem apropierea către Tatăl, într-un Duh’ (Efeseni 2, 18).

Crezul ortodox, sinteza dreptei credințe a Bisericii lui Hristos

Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, ne cheamă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată. Această credință apostolică, formulată de Sfinții Părinți ai Bisericii la primele două sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărțile de slujbă și în cărțile de teologie, este lumina vieții creștine și temelia mântuirii sau a dobândirii vieții veșnice. Însă pentru a păstra dreapta credință a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaștem bine Crezul ortodox, să îl învățăm pe de rost, noi și copiii noștri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită ‘Învățătura de credință ortodoxă’ sau ‘Catehismul’, care se tipărește mai des tocmai pentru a cunoaște mai bine credința noastră ortodoxă și modul de a trăi duhovnicește în Biserică și în societate. Deci Duminica a șaptea după Paști ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, să îi creștem pe copiii și pe tinerii noștri în dreapta credință, să nu ne lăsăm amăgiți de rătăciri, de tot felul de grupări religioase care caută să-i rupă pe ortodocși de Biserica Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și să-i atragă la gruparea sau comunitatea lor, deși aceasta a pierdut ‘credința dată sfinților, o dată pentru totdeauna’ (Iuda 1, 3).

În concluzie, înțelegem că dreapta credință este temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieții și fericirii veșnice. Iar dacă pierdem dreapta credință, pierdem darul vieții veșnice, întrucât pierdem certitudinea sau lumina drumului celui adevărat al mântuirii. Dreapta credință ne cheamă însă și la dreapta viețuire, adică ne cheamă la pocăință pentru păcate și la ridicarea din păcate, la creșterea în virtuți, la fapte bune de milostenie și de ajutorare a semenilor noștri. Dreapta credință ne cheamă și la o dreaptă lucrare misionară, aceea de-a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt și faptă, generației viitoare, copiilor și tinerilor, prin educație religioasă în familie, în biserică și în școală.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și ale tuturor Sfinților, să păstrăm dreapta credință ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieții, să creștem în ea și în sfințenia pe care ne-o dăruiește ea, cu nădejdea mântuirii și a vieții veșnice. Amin!

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente