După zile și nopți de rugăciune în locuri cu o încărcătură spirituală specifică Țării Sfinte, am aflat în imediata apropiere a aeroportului Ben Gurion un lăcaș care umple de emoție orice creștin: Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Lida (Lodd).
În orășelul sărăcăcios Lida, în contrast cu grandoarea Tel Avivului, acolo, la mormântul Sfântului Gheorghe, simți cum se ușurează povara sufletului de cele mai apăsătoare gânduri deșarte. Atingând lanțurile cu care a fost legat sfântul, un fior rece te face să simți altfel dimensiunea suferinței. După o zi cu soare blând și briza dulce a Mării Mediterane, am traversat Tel Avivul, cu străzile croșetate parcă din toate florile pământului și străjuite de umbra înaltă a palmierilor. În clipa aceea știam doar că ne îndreptăm spre Lida, localitate israeliană cunoscută în lumea creștină drept locul în care s-a născut și a fost înmormântat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Lida este un oraș antic, datând încă din perioada greco-romană, dar care până în epoca bizantină era deja în mare parte încreștinat. În perioada elenistă, acest loc se afla în afara granițelor Iudeii, iar în perioada macabeilor, acesta a redevenit oraș israelian. Potrivit Sfintei Scripturi, acest orășel sărăcăcios a fost construit de un membru al tribului Beniamin, Shemed. În perioada captivității babiloniene a fost părăsit, pentru ca imediat după întoarcerea iudeilor din exil să fie refăcut. În imediata apropiere a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” se află Moscheea El-Chodr, în preajma căreia tot timpul sunt grupuri de musulmani, ale căror intenții nu sunt întotdeauna dintre cele mai bune. Actualul lăcaș al Mucenicului Purtător de Biruință se ridică doar în colțul nord-estic al vechii bazilici creștine. Îți trebuie ceva timp pentru a putea desluși această punte spirituală dintre creștini și musulmani. Când am sosit acolo, arabii care se aflau în preajma bisericii nu reacționau în nici un fel, dar simpla lor prezență la tot pasul îți crea o stare de incertitudine. Eram pregătiți oarecum, în sensul că este o zonă mai puțin securizată, motiv pentru care pur și simplu ne-am strecurat de la autocar până la intrarea în biserică, aproape în tăcere.
Aproape de lanțurile reci ce l-au chinuit
Acest așezământ aparține de fapt mănăstirii ortodoxe grecești construite aici peste ruinele vechii bazilici creștine. Actuala biserică este închinată și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dar și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Urmând tradiția vechilor biserici creștine care se ridicau pe mormintele martirilor, și pe locul martiriului Sfântului Gheorghe a fost construită o biserică. Până la urmă, cu riscul de a mă repeta, rămân la convingerea că acesta este un loc al permanentelor contraste. După ce am trecut de porțile masive ale mănăstirii și am intrat în sfântul lăcaș, ne-am recăpătat zâmbetul. Cum să nu ți se lumineze privirea când, ridicând-o spre basorelieful de deasupra ușii de la intrare, îl vezi, ca pretutindeni în icoanele ortodoxe, pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Încă din pronaos și până la Sfântul Altar, frescele de o frumusețe aparte coboară lumină peste credincioșii veniți să se închine în biserica ortodoxă de la Lida. Mirosul de smirnă, dar și muzica psaltică ce curge ca o șoaptă intensifică această atmosferă de meditație și rugăciune. Cromatica bine echilibrată a picturii este întregită de imense policandre poleite cu aur, lucrate într-un fascinant filigran, a cărui vechime este evidentă. La fel și altarul, învăluit într-o minuțioasă îmbinare de artă și meșteșug, este de o frumusețe liniștitoare. Măicuța de la pangar, care vorbea cursiv românește, ne-a povestit că din discuțiile pe care le-a avut de-a lungul anilor cu pelerinii, a constatat că aceștia sunt mereu copleșiți de duhul Marelui Mucenic Gheorghe, ca și de frumusețea bisericii lui de aici. În partea dreaptă a altarului, în imediata apropiere a treptelor care coboară în capela subterană, se află lanțurile cu care a fost legat sfântul, înainte de a fi omorât. Citind aici Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, eram în același timp înfiorată de prezența lanțurilor grele și reci. Am coborât apoi în grota în care se află mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și o parte din moaștele sale. Sarcofagul de piatră, restaurat în vremea patriarhului Chiril, este de o impresionantă frumusețe, oferind privirii monumentalitatea unei adevărate opere de artă. După ce îngenunchezi însă și te pierzi în lacrimi și rugăciune, duhul sfântului te ridică acolo unde sufletul își găsește pacea și lumina mântuirii. Fiecare dorește să-și prelungească șederea lângă mormânt. Copleșită de puterea rugăciunii sfântului, am început să urc scările care duceau în biserică, dar cu fiecare treaptă simțeam o greutate inexplicabilă a trupului. La jumătatea scării m-am oprit brusc și am coborât alergând†¦ și grota neîncăpătoare până acum câteva minute era goală. În clipa aceea a devenit un imens altar al rugăciunii, pe care atât de mult mi-o doream. Nimic nu este mai minunat decât să rămâi singur, tu și sfântul care mijlocește strigătul profund al ființei tale către Dumnezeu, și să simți prezența harului care coboară peste lacrimile rugăciunii. Acolo, în grota Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu fruntea pe lespedea rece a mormântului său, am simțit o nebănuită putere de mulțumire și iertare, putere pe care în nemărginita lui dragoste mi-a dăruit-o Purtătorul de biruință.
„Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!”.
(Reportaj publicat în Ziarul Lumina, ediția din 23 aprilie 2013, apărut sub semnătura Marianei Borloveanu)
