Rugăciune la început de nou an academic

Studenții mai multor facultăți ale Universității București au participat, duminica aceasta, la Biserica „Sfântul Nicolae” – Ghica, paraclis universitar, la o slujbă de Te Deum, prilejuită de începutul noului an academic. Slujba de mulțumire a fost oficiată, după Sfânta Liturghie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

„Am făcut această rugăciune de binecuvântare a începutului de an universitar rugând pe Dumnezeu să dăruiască tinerilor studenți ai Universității din București, dar și tuturor studenților și elevilor din țara noastră, minte și capacitate de a acumula toate cunoștințele folositoare pentru pregătirea lor profesională, dar să se împărtășească și de lumina descoperirii dumnezeiești pe care o dobândim prin cercetarea Sfintelor Scripturi, ale scrierilor Sfinților Părinților noștri și prin asimilarea învățăturii de credință a sfintei noastre Biserici Ortodoxe”, a mărturisit PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Biserica studenților, așa cum mai este cunoscută de bucureșteni, a fost construită la începutul secolului al XX-lea. În ianuarie 1992, lăcașul de cult devine Paraclisul Universității București, fiind prima biserică din România cu această destinație, după 1990.

În mijlocul studenților s-au aflat și oaspeți de seamă. Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard le-a ținut celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură.

O slujbă de Te Deum la început de an universitar va fi oficiată lunea aceasta și la Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon – Nou”, paraclis patriarhal, pentru studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Comentarii Facebook


Știri recente