Românii ortodocși din Genzano di Roma au luat locul I la un festival de tablouri florale

Dând curs invitației primite anul trecut de la primarul localității, credincioșii din Parohia ortodoxă românească ‘Sfânta Muceniță Anastasia’ din Genzano di Roma, Italia, au participat zilele trecute la o importantă sărbătoare italiană cu ecou mondial, numită Infiorata, la care participanții creează tablouri folosind numai petale de flori. Deși la prima participare, membrii comunității românești au câștigat premiul I, informează Ziarul Lumina.

Sărbătoarea Infioratei se desfășoară în orașul Genzano di Roma din 1778, neîntrerupt, în fiecare an. La mijlocul lunii iulie, creștinii ies în procesiune pe străzile urbei și își arată recunoștința față de înțelepciunea și bunătatea Creatorului, umplând bulevardele cu minunate tablouri realizate exclusiv din petale și semințe de flori.

Românii au luat legătura cu maeștrii florari și artiștii cu renume din oraș și au pregătit cu câteva zile înainte schița și materialele necesare pentru realizarea unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul. ‘Am ales un model care să nu aducă complicații tehnice, care să poată fi ușor realizabil, din punct de vedere al desenului, cât și al culorilor, reproduse numai din petale de flori. Imediat fiecare și-a găsit un rost în cadrul echipei formate pentru realizarea icoanei, sub îndrumarea maeștrilor florari, alături de alți prieteni italieni, care au dorit să ne ajute. În seara zilei de sâmbătă, 16 iunie, după ce, în prealabil, desenasem cu cretă pe partea carosabilă a Bulevardului Italo Belardi din Genzano modelul icoanei noastre, în mijlocul unei mulțimi de turiști, vizitatori, localnici și curioși care fotografiau din toate unghiurile, am început să așezăm petalele florilor conform schițelor perfect lucrate. Atmosfera de concentrare maximă, dar totodată de veselie și voie bună, ne-a ajutat ca pe la ora 4:00 dimineața să terminăm și să facem ultimele retușuri. Toate cele 16 tablouri imense (icoana Maicii purta numărul patru) erau acum gata de a fi admirate de către mulțimea de vizitatori’, spune preoteasa Elena Săvescu.

‘Așa lucruri dumnezeiești nu se calcă’

După ce participanții au isprăvit tablourile mari de 8×13 metri, mii de oameni au avut ocazia de a admira operele înmiresmate și au participat la procesiuni, iar o comisie formată din artiști de renume au încercat să aprecieze care dintre tablouri sunt cele mai frumoase. Rodul muncii comunității ortodoxe, singura icoană dintre toate operele de artă înșirate pe bulevardul italian, s-a clasat pe locul I, ca o recunoaștere a credinței, răbdării și priceperii cu care românii au vrut să-i demonstreze Maicii Domnului cinstirea pe care i-o poartă. Spre asfințit, așa cum prevede tradiția ce datează de veacuri, copiii bucuroși s-au ocupat de ‘împrăștiere’, alergând de pe scările Bisericii Fecioarei Maria din vârful străzii și au descompus tablourile florale.

‘Invitația la acest eveniment inedit a fost făcută, în mod public, chiar de către primarul orașului Genzano di Roma, Flavio Gabbarini, cu ocazia participării sale la sărbătoarea hramului parohiei noastre, în ziua de 1 noiembrie 2011, sărbătoare la care a fost prezent și Preasfințitul Episcop Siluan, Episcopul ortodox române al Italiei’, ne-a declarat părintele Răzvan Mihai Săvescu, parohul Bisericii ‘Sfânta Anastasia’ din Genzano di Roma și secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

De-a lungul istoriei sale, la sărbătoarea Infiorata din Genzano di Roma au participat nenumărate personalități ilustre care, fascinați de acest spectacol, au lăsat mărturii în unele din operele lor: H.C. Andersen, N. Gogol, Antonio Colarieti, Massimo DâAzeglio, August Bournonville. Giuseppe Garibaldi, una dintre cele mai marcante personalități ale Revoluției italiene, cu ocazia festivalului din 1875, special realizată în onoarea sa, invitat de către autoritățile orașului să pășească pe covorul de flori, a refuzat zicând: ‘Așa lucruri dumnezeiești nu se calcă’.

Parohia ortodoxă românească ‘Sfânta Cuvioasă Mare Muceniță Anastasia’ din Genzano din Roma și-a început activitatea misionară în urmă cu trei ani și a devenit, încetul cu încetul, tot mai apreciată în cadrul comunității italiene pentru sentimentul ei religios, tradiții, gastronomie și multe altele.

Comentarii Facebook


Știri recente