O mare parte din românii din jurul granițelor – mai precis cei care urmează calendarul nerevizuit – încep vineri Postul Crăciunului.
„Timp de secole, Biserica, maica noastră duhovnicească, rânduiește acest post nu atât ca pe o regulă ascetică, ci mai ales ca pe o călătorie lăuntrică, prin care puterile sufletești se adună, se limpezesc și își redescoperă sensul în lumina Betleemului”, a transmis vineri Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.
Românii care țin postul conform calendarului nerevizuit – pe stil vechi – vor celebra în 4 decembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului și în 19 decembrie îl vor pomeni pe Sf. Ier. Nicolae.
„Astăzi, când lumea aleargă cu repeziciune, iar mintea omului este risipită de vuietul tehnologiilor și de prisosința informațiilor care tulbură, sărăcesc și slăbesc atenția omului, postul devine o mare binefacere și dar al lui Dumnezeu.”
„Dincolo de înfrânarea de la hrană, avem șansa de a ne elibera din captivitatea celor ce ne fură pacea și ne mărginesc libertatea lăuntrică”, subliniază Înaltpreasfinția Sa.
Îndemn la rugăciune în vremuri agitate
Părintele mitropolit îi îndeamnă pe credincioși să redescopere taina rugăciunii în această perioadă dinainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Aceasta le va aduce pacea în contextul istoric agitat al războiului din vecinătate.
„Fără pace lăuntrică, nu poate exista pace socială. Fără cuget curat, nu putem fi izvor de liniște pentru familiile și comunitățile noastre”, afirmă Înaltpreasfințitul Părinte Petru.
Omagiu femeilor în contextul Anului omagial-comemorativ 2026
Mitropolitul Basarabiei amintește și că anul 2026 va fi dedicat în Patriarhia Română pastorației familiei creștine și sfintelor femei din calendar.
„Vă chemăm să trăiți postul ca pe o întărire a vieții de familie și ca pe o reevaluare a rolului femeii în sfințirea căminului. Femeile mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame sunt icoane ale jertfei, ale răbdării și ale iubirii neclintite, cărora le datorăm totul”, transmite Înaltpreasfinția Sa.
„Prin efortul lor, familia devine biserica cea mică atunci când este întemeiată pe rugăciune, iertare și dăruire.”
Despre românii din jurul granițelor

Românii din Republica Moldova, Serbia și Ucraina încep vineri Postul Crăciunului. Crăciunul pe stil vechi este serbat în aceste comunități în 7 ianuarie.
Comunitățile istorice românești din jurul granițelor se împart în două categorii: românii din teritoriile care au făcut cândva parte din statul român (Basarabia, Bugeac, Cernăuți) – azi trăind în Rep. Moldova (aproximativ 2,7 milioane români) și în Ucraina; și românii care nu au făcut parte niciodată din România Mare (Transcarpatia – în Ucraina, respectiv Valea Timocului și Voivodina – în Serbia).
Există comunități istorice românești și în Ungaria, care însă urmează calendarul revizuit. Acești ortodocși români sunt păstoriți în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei.
Vezi și:
Foto credit: Mitropolia Basarabiei






