Aniversări și comemorări

Ziua Părinților de Îngeri: Suferința familiilor cu copii trecuți la Domnul este reală

Ziua Părinților de Îngeri: Suferința familiilor cu copii trecuți la Domnul este reală
Foto creditMagnific

Ziua Părinților de Îngeri este marcată joi în România, fiind instituită în 14 mai 2024, pentru comemorarea copiilor care s-au mutat la Domnul înainte de naștere, în timpul nașterii, sau înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

„Creșterea gradului de conștientizare a publicului poate ajuta la crearea și stabilirea de programe, precum și la alocarea de resurse și servicii care să sprijine și să ofere asistență părinților de îngeri și familiilor acestora, ajutându-i să-și depășească trauma și să integreze tragicul eveniment în viața lor”, au scris inițiatorii proiectului de lege votat în Parlament.

Legea include și o măsură concretă de sprijin a părinților care au trecut printr-o astfel de experiență: indiferent dacă sunt asigurați sau nu, aceștia pot primi acces gratuit la cel mult zece ședințe de consiliere psihologică, pe o perioadă de 6 luni după decesul copilului.

„Valul de lumină”

Foto: Pixabay / Noname 13

Joi seară, la ora 19:00, oameni din întreaga lume vor aprinde lumânări și lampioane în cadrul Valului de Lumină (Wave of Light), în memoria bebelușilor și copiilor care s-au mutat la Domnul.

Asociațiile „Există viață după doliu” și „E.M.M.A. – Eternul Miracol, Materna Alinare” (fondată de artista Bianca Brad) se alătură inițiativei globale, invitând „părinții de îngeri” să aprindă o candelă și să posteze fotografia cu ea pe rețelele sociale cu tagurile #babylossawarenessweek #babylossawareness. Au aderat la inițiativă și grupuri de sprijin din țară.

Săptămână de conștientizare

Anul acesta, organizațiile de profil au organizat și în România o Săptămână de Conștientizare a Pierderii unui Bebeluș sau Copil, care s-a desfășurat în perioada 9-15 octombrie 2026. Panglica roz-albastră este unul dintre simbolurile acestei inițiative.

„Dincolo de simboluri, avem nevoie de ceva simplu și profund: să putem vorbi despre acești copii, să le recunoaștem existența în povestea familiilor lor și să le oferim părinților spațiul de a-și trăi dorul”, transmit reprezentanții asociațiilor menționate.

„Există pierderi despre care vorbim prea puțin. Pierderea unei sarcini. Moartea unui bebeluș înainte de naștere, la naștere sau la scurt timp după. Un copil care pleacă mult prea devreme. În spatele fiecărei astfel de pierderi există o poveste, o iubire și un dor. Și părinți care au nevoie ca experiența lor să fie recunoscută, nu trecută sub tăcere.”

Se estimează că aproximativ un sfert dintre familii sunt afectate emoțional de aceste pierderi.

Pierderea copiilor înainte de naștere, o durere reală

Despre pierderile copiilor înainte de naștere se vorbește prea puțin, deși afectează psihologic destul de profund mama a cărei sarcină se oprește din evoluție din cauze naturale sau necunoscute. Asociația E.M.M.A. oferă resurse și sprijin și pentru aceste categorii de familii.

Tot mai multe voci propun în ultimul timp inițierea unei legi pentru ca mama să poată primi la cerere rămășițele copilului pierdut, pentru a putea să-l înmormânteze conform unei rânduieli care ar ajuta din punct de vedere emoțional întreaga familie și mai ales mama.

În acest sens, în timpul Lunii pentru Viață 2019 de la Iași, la Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor a fost publicată broșura „Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere”, de Emanuel Buta. În Luna pentru Viață 2020, a fost lansat și site-ul fratelemeudincer.ro, dedicat părinților care au pierdut un copil înainte de naștere sau la naștere.

Arhiepiscopia Iașilor, prin departamentul Pro Vita Iași, are și un grup de sprijin online al mamelor care au pierdut sarcini.

O altă organizație din București, Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, care a fondat la București Centrele Roua, de sprijin pentru mame și familii, amintește că și întreruperea sarcinii la cerere se transformă în multe cazuri într-o traumă, motiv pentru care oferă consiliere psihologică gratuită pentru femeile care se confruntă cu consecințele unei astfel de decizii.

Copii pierduți la naștere sau imediat după

O altă categorie de părinți de îngeri este a celor care au pierdut copii la scurt timp după naștere, uneori știind aceasta încă din timpul sarcinii. În Luna pentru Viață și pe site-ul Agenției de știri Basilica există astfel de mărturii.

Aceste cazuri ne amintesc că valoarea unui om nu depinde de lungimea vieții, abilitate sau dizabilități, și nici de vârstă ori stadiu de dezvoltare.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5