Societate

2029 ar putea fi desemnat drept Anul Doina Cornea: Senatul a votat, urmează Camera Deputaților

Foto creditFundația Doina Cornea

Senatul a adoptat luni un proiect de lege care instituie anul 2029 drept Anul Doina Cornea. Senatorii o omagiază astfel pe opozanta regimului comunist la împlinirea a 100 de ani de la nașterea ei.

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile culturale, instituțiile de învățământ, precum și organizațiile neguvernamentale vor putea organiza sau sprijini manifestări culturale, educaționale și științifice dedicate comemorării personalității și operei Doinei Cornea, se arată în legea votată de senatori.

De asemenea, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor emisiuni dedicate Doinei Cornea și rolului ei în istoria recentă a României.

Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților.

Despre Doina Cornea

Doina Cornea a fost o personalitate emblematică a rezistenței anticomuniste și a luptei pentru libertate și democrație în România.

Din anul 1958 a lucrat ca asistentă la Facultatea de Filologie din Cluj până în anul 1983 când – urmare a unei scrisori adresate „celor care nu au încetat să gândească”, prin intermediul postului de radio Europa Liberă – a fost dată afară.

În expunerea de motive a propunerii legislative se amintește că a fost arestată de Securitate după ce s-a solidarizat cu Revolta muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Pentru fiecare scrisoare publică în care critica regimul, Doina Cornea, deși nu mai avea salariu, era obligată să plătească o amendă de 5.000 de lei, sumă considerabilă pentru acea perioadă.

„Curajul și consecvența sa au contribuit la delegitimarea regimului dictatorial și au avut un rol important în pregătirea climatului moral care a făcut posibilă prăbușirea acestuia”, scriu inițiatorii proiectului legislativ.

Pentru curajul ei a fost distinsă cu Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul de Cavaler al Sfântului Silvestru Papă (Vatican, 2003) și Crucea Casei Regale a României (2009). Mai multe detalii biografice pe site-ul Fundației Doina Cornea.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5