Tineret

Din pasiune pentru salvarea de vieți: Tot mai mulți tineri aleg să fie voluntari la ISU Olt

basilica.ro
Din pasiune pentru salvarea de vieți: Tot mai mulți tineri aleg să fie voluntari la ISU Olt
Foto creditFacebook / ISU Olt

Tot mai mulți tineri din județul Olt aleg să se implice în salvarea de vieți prin programul de voluntariat „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, informează Agerpres.

Șeful ISU Olt, Adrian Tănase, a prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele programului de voluntariat și a evidențiat interesul tot mai mare al persoanelor care doresc să învețe să acorde primul ajutor.

De la lansarea programului, în anul 2016, s-au înscris 336 de voluntari. Dintre aceștia, 309 au finalizat cursul introductiv, 304 au urmat cursul de prim ajutor de bază, iar 13 au absolvit primul modul al cursului de prim ajutor calificat.

De asemenea, patru dintre participanții la program au ales să urmeze școli de pompieri.

Voluntarii au participat la peste 1.700 de intervenții

Una din grupele formate la cea mai recentă acțiune a programului de voluntariat „Salvator din pasiune”. Foto credit: Facebook / ISU Olt

Pregătirea dobândită le-a permis unor voluntari să participe direct la intervenții alături de personalul specializat al inspectoratului.

Potrivit șefului ISU Olt, voluntarii care au obținut competențele necesare pentru încadrarea pe autospecialele de prim ajutor de tip B2 „au participat la un număr de 1.773 de intervenții, fiind un real ajutor pentru personalul militar”.

Programul „Salvator din pasiune” se adresează persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Activitățile de pregătire au loc în weekend, iar cursul introductiv durează 40 de ore.

Ajutor în situațiile de urgență

Participanții pot lua parte la exerciții, acțiuni de informare preventivă și alte activități organizate de instituție. Experiența acumulată poate fi atestată prin adeverințe sau certificate de voluntariat, documente utile inclusiv pentru continuarea studiilor.

Adrian Tănase a subliniat că pregătirea unui număr cât mai mare de persoane pentru acordarea primului ajutor poate face diferența în situațiile de urgență.

„Știm cât de importante sunt minutele. Și dacă avem cât mai multe persoane care ar putea să știe cum să acorde primul ajutor, cu atât munca noastră și scopul nostru e mai ușor de atins când încercăm să salvăm cât mai multe vieți”, a afirmat șeful ISU Olt.

Vocația de a salva vieți

Rafael Dina are 18 ani și este unul dintre voluntarii activi ai ISU Olt. Foto credit: Facebook / ISU Olt

Printre voluntarii activi se numără Rafael Dina, elev în clasa a XII-a la un liceu din Craiova, care participă de aproximativ trei ani la activitățile programului. Pasiunea sa a început în copilărie, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale pe inimă, la Târgu Mureș.

„Acela a fost momentul în care am văzut ce este SMURD și ce înseamnă salvarea de vieți omenești”, a declarat tânărul.

În perioada de voluntariat, elevul a participat la exerciții, activități de prevenire și intervenții civile, în cadrul cărora a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor specializate.

Rafael Dina intenționează să urmeze cursuri de asistent medical generalist: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să mă pot angaja în cadrul SMURD Târgu Mureș, acolo unde am și prins pasiunea și mai departe să merg pe această ramură de urgență”.

În prezent, ISU Olt are 40 de voluntari activi. Contractele de voluntariat sunt încheiate pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea prelungirii, iar participanții se implică în activități în funcție de timpul disponibil.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5