Eparhii

Sfinții Mărturisitori Ardeleni au fost cinstiți la Mănăstirea Cocoș, întemeiată de un monah transilvănean

Sfinții Mărturisitori Ardeleni au fost cinstiți la Mănăstirea Cocoș, întemeiată de un monah transilvănean
Foto creditFacebook / Episcopia Tulcii

Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea i-a cinstit miercuri pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni – Visarion, Sofronie și Oprea, și pe Sf. Preoți Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care și-a sărbătorit onomastica. 

„Lavra duhovnicească Cocoș din nordul Dobrogei a fost întemeiată de un ardelean, arhimandritul Visarion Făgărășanul. În această lavră duhovnicească s-au nevoit zeci și zeci de călugări ardeleni, care, din cauza vitregiei vremurilor de acolo din Transilvania, au venit și și-au găsit aici liniștea sufletească”, a spus Episcopul Tulcii.

Ierarhul a subliniat că mărturia lor rămâne un reper și pentru creștinii de astăzi.

„Au apărat dreapta credință, i-au întărit pe credincioși în păstrarea adevărului credinței celei drept măritoare și, în același timp, ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi, să păstrăm dreapta credință, să o apărăm și, mai ales, să o punem în lucrare prin faptele cele bune evanghelice”, a evidențiat Părintele Episcop Visarion.

La finalul slujbei, a fost săvârșită pomenirea arhimandritului Visarion Făgărășanul, întemeietorul și primul stareț al Mănăstirii Cocoș. Acesta a trecut la Domnul în anul 1862.

Mănăstirea Cocoș

Mănăstirea Cocoș a fost întemeiată în 1833 de arhim. Visarion, de metanie de la Mănăstirea Neamț, împreună cu ucenicii săi, alături de care s-a nevoit în Sfântul Munte Athos.

Actuala biserică mare a fost ridicată între 1911 și 1913, iar în 1973 au fost aduse moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, descoperite cu doi ani înainte la Niculițel. Ele sunt păstrate spre cinstire în biserica mănăstirii.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5