Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Episcopiei Australiei și Noii Zeelande a evidențiat duminică suferința românilor din diaspora, care se confruntă adesea cu durerea pierderii celor dragi rămași în țară. „Creștinul plânge, dar plânge cu nădejde”, a spus ierarhul.
Preasfinția Sa a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, în Parohia „Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș” din Melbourne, Australia. A fost prima slujire a celor doi ierarhi în această comunitate după hirotonia noului arhiereu vicar.
Dumnezeu ne vede
Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos vine în întâmpinarea suferinței oamenilor chiar și atunci când aceștia nu Îi cer ajutorul.
Preasfinția Sa a subliniat că milostivirea Mântuitorului constituie un izvor de mângâiere pentru toți cei care trec prin momente de încercare și nu mai găsesc puterea de a se ruga: „Pentru că lacrimile ei au ajuns la El fără cuvinte. Evanghelistul spune întâi văzând-o: Hristos a văzut-o înainte ca ea să-L vadă pe El”.
„Iată o mare mângâiere pentru noi toți, care uneori, în ceasurile grele, nu mai putem să ne rugăm și ni se pare că Dumnezeu nu ne vede. El vede, și lacrima pe care o vărsăm cu inima îndreptată spre El este deja o rugăciune”, a evidențiat Episcopul-vicar.
Mângâiere pentru românii din diaspora
Ierarhul a vorbit despre suferința românilor care trăiesc departe de țară și care, din cauza distanței, nu pot fi întotdeauna alături de familiile lor în momentele de încercare.
„Mulți dintre noi, cei care trăim departe de țară, cunoaștem bine durerea de a primi, la telefon, vestea că a murit tatăl sau mama în România. Uneori nu putem ajunge la înmormântare, alteori ajungem prea târziu, și plângem singuri, în casă, la celălalt capăt al lumii”.
„Tuturor celor îndurerați, Hristos le spune și astăzi: Nu plânge!. El știe cât doare despărțirea, dar ne încredințează că cei adormiți sunt în mâinile lui Dumnezeu și că îi vom revedea”, a subliniat Preasfinția Sa.
„Să luăm aminte la mila Mântuitorului”
Arhiereul vicar i-a îndemnat pe credincioși să se îngrijească de persoanele singure, de cei aflați în suferință și de membrii familiilor rămași în România: „Câte văduve sunt și în comunitățile noastre, câți bătrâni singuri, câți oameni care trăiesc într-un cămin de bătrâni și nu-i mai vizitează nimeni!”.
Ierarhul a atras atenția în mod special asupra părinților care își așteaptă copiii plecați peste hotare, subliniind importanța păstrării legăturilor familiale: „Să le sunăm, să-i vizităm, să le ducem o vorbă bună, pentru că, de fiecare dată când facem așa, Dumnezeu Își cercetează poporul prin noi”.
„Să luăm aminte la mila Mântuitorului, Care S-a oprit în fața durerii unei mame fără să fie rugat, la mâna Lui, care s-a atins de sicriu și a adus viață acolo unde era moarte, și la nădejdea învierii, pe care nimeni nu ne-o poate lua”, a îndemnat la final Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific.
Parohia „Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș” din Melbourne este păstorită de părintele Claudiu Moruțan și este alcătuită în mare parte din tineri, atât români, cât și australieni care au primit Botezul ortodox în această biserică.















