Preasfințitul Părinte Atanasie a oferit unei parohii ocrotite de Sf. Sebastian un fragment din moaștele acestuia

Florin Nicolaie
Foto creditEpiscopia Ortodoxă Română a Italiei

Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a oferit joi, 1 noiembrie 2018, comunității Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Sebastian” din Pomezia un fragment din moaștele sfântului lor ocrotitor.

Cu prilejul oferirii acestei racle cu sfinte moaște, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu preoții slujitori ai parohiei, informează Episcopia pe site-ul oficial.

În omilia sa, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit credincioșilor prezenți despre modelul de mărturisire și despre viața Sfântului Mare Mucenic Sebastian, cel care și-a dăruit, până la moarte, întreaga viață lui Hristos.

De asemenea, Preasfinția Sa a amintit faptul că locul martiriului Sfântului poate fi vizitat într-una dintre cele mai mari catacombe din Roma, de pe via Appia Antica.

După slujbă, ierarhul a așezat racla în sfântul lăcaș și va rămâne acolo de acum înainte pentru închinarea și ocrotirea credincioșilor.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5