Pr. Daniel Benga în Dortmund: orice familie se zidește din interior și nu din exterior, cu „jertfă și consecvență”

Iulian Dumitraşcu
Foto creditMitropolia Germaniei

Pr. prof. dr. Daniel Benga a fost sâmbătă invitatul Parohiei Sf. Dumitru Basarabov din Dortmund. Părintele le-a vorbit participanţilor la conferinţa susţinută despre Stâlpii familiei creștine și duhurile care o locuiesc, explicând că zidirea familiei se face din interior spre exterior, potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Germaniei.

„Orice familie se zidește din interior și nu din exterior. Acest adevăr profund cere jertfă și consecvență în viața noastră și trebuie să fie lucrarea prioritară a soților. Cei care doresc să întemeieze o familie creștină doresc să trăiască frumos, în armonie și să se mântuiască”, a spus Părintele Daniel Benga.

Părintele profesor a vorbit despre duhurile care pot locui în familie prin prisma rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, specifică Postului Mare.

„Duhurile rele, al trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert, pe care cerem lui Dumnezeu să le depărteze de la noi trebuie să le îndepărtăm și din sânul familiei pentru a face loc duhurilor celor bune: al curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei. Împlinind acest lucru mai cu seamă în timpul Postului, familia va deveni un loc al prezenței lui Dumnezeu, va deveni un colțișor de Rai și va aduce multă pace și bucurie membrilor ei”, potrivit Părintelui Benga.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5