Arhiepiscopia Bucureștilor

Părintele profesor Nicu Moldoveanu a fost condus pe ultimul drum pământesc

Cristian Damian
Părintele profesor Nicu Moldoveanu a fost condus pe ultimul drum pământesc
Foto creditZiarul Lumina / Mihnea Păduraru

Părintele Nicu Moldoveanu, profesor, compozitor, dirijor și muzicolog bizantinist, a fost condus joi pe ultimul drum pământesc.

Slujba înmormântării a fost oficiată la Biserica „Sfântul Elefterie” – Nou, Paraclis Patriarhal, din București de către Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. Totodată, au participat profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, precum și alți invitați și numeroși clerici care i‑au fost studenți.

Ierarhul a citit mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Activitatea sa de cercetare științifică rămâne o operă de referință în muzicologia bizantină românească. A publicat zeci de volume, studii critice, ediții de texte muzicale și medalioane monografice dedicate marilor protopsalți și compozitori bisericești români”, a transmis Preafericirea Sa.

„Creațiile sale psaltice și corale au intrat de decenii bune în practica vie a stranelor parohiale și mănăstirești, fiind apreciate pentru fidelitatea față de tradiția bizantină autentică, dar și pentru frumusețea lor caldă, accesibilă credincioșilor români”.

Puterea de a face loc celuilalt

Părintele Vasile Stanciu, profesor de Muzică Bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a subliniat valorile morale de care părintele Nicu Moldoveanu a dat dovadă în anii slujirii ca dascăl și cleric: „Omul bun este cel care prin har și prin lucrarea virtuților devine asemenea lui Hristos”.

„El nu este bun doar pentru că respectă anumite principii morale, ci pentru că iubirea lui Dumnezeu lucrează în el și se manifestă prin iubirea, mila, iertarea și slujirea semenului”, a spus părintele profesor.

„Dragostea și respectul pentru ucenici îi acceptă, valorizează și ține cont de personalitatea fiecăruia. Are răbdare și înțelege pe fiecare ucenic în ritmul lui și cu dificultățile lui, cu personalitatea lui. Are empatie, adică ieșirea din perspectiva exclusivă a propriului eu și deschiderea către experiența celuilalt”.

Totodată, preotul a amintit modelul pe care părintele Nicu Moldoveanu l-a oferit studenților și ucenicilor lui.

„Și poate ce este mai important în viața unui profesor, unui dascăl de vocație, este puterea exemplului personal, care a devenit contaminantă și irezistibilă pentru ucenicii lui. Dascălul de vocație nu formează doar minți, ci și caractere”.

O moștenire spirituală

Nicolae Gheorghiţă, profesor la secțiile Muzică bizantină și Muzicologie din cadrul Universității Naționale de Muzică din București a evidențiat moștenirea spirituală și culturală: „Prin fiecare scriere ne arată că cercetarea pornește de la izvor și trebuie să producă instrumente prin care izvorul să devină inteligibil, comparabil și transmisibil”.

„Pentru părintele profesor, muzica bizantină nu a fost doar obiect de analiză și arheologie culturală. A fost un limbaj viu, practică liturgică, formă de transmitere și experiența comunității”.

La rândul său, părintele Marian Vild, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a amintit devotamentul pe care fostul profesor de Muzică Bisericească l-a arătat: „Cei care l-au cunoscut, mărturisesc că atunci când predam, pe lângă cunoștințele pe care le transmitea, transmitea și entuziasmul, care este poate cel mai important pentru un tânăr”.

„Pe lângă mulții talanți și munca pe care a depus-o, părintele nostru, a avut și o harismă, și anume aceea de a ști, de a putea să împărtășească celor din jur ceea ce el a primit de la Dumnezeu”.

Părintele Nicu Moldoveanu a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5