Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae” din București se pregătește pentru resfințire. Credincioșii sunt invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii.
Potrivit unui anunț realizat de reprezentații lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au început în urmă cu mai bine de două decenii și au fost între timp finalizate.
Proiectul a ajuns în ultima etapă, pentru pregătirea resfințirii fiind necesare amenajarea curții și construirea unui nou lumânărar.
„De aceea, facem un apel către cei care i-au trecut vreodată pragul, sau nu, dar care înțeleg apelul nostru, să ne sprijine pentru a finaliza lucrările de la Biserica Studenților”, se arată în anunțul transmis de reprezentanții lăcașului de cult din Capitală.
O biserică unică în România

Biserica a fost ridicată între anii 1905-1909 la inițiativa ambasadorului rus în România, Mihail Nicolaevici Giers, cu sprijinul Țarului Nicolae al II-lea Romanov, care a donat o sumă considerabilă de bani.
Unicitatea acestui lăcaș de cult este dată de stilul arhitectural, de tezaurul pe care îl deține și de faptul că este ultima ctitorie a dinastiei Romanovilor.
Zidurile masive, care adăpostesc o istorie de mai bine de un secol, și turlele în formă de bulbi de ceapă, specifice stilului rusesc, sunt o apariție inedită în peisajul urban al Bucureștiului. Mai multe detalii despre istoria bisericii și lucrările de restaurare se regăsesc aici.
Cum poți dona
Cei care doresc să devină ctitori ai Paraclisului Universitar „Sfântul Nicolae” pot merge direct la preoții lăcașului de cult sau pot dona în următorul cont:
















