Evenimente

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în procesiune la parohiile și mănăstirile din eparhie

Alexandru Boboc
Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în procesiune la parohiile și mănăstirile din eparhie
Foto creditArhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în procesiune în zilele de 19 și 20 octombrie la parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

În prima zi de pelerinaj, racla va fi dusă la mai multe comunități, între care: Ipotești, Bosanci, Bunești, Fălticeni, dar și la Spitalul Municipal Fălticeni.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor ajunge la Mănăstirile Buciumeni, Cămârzani, Sihăstria Râșcăi și la Schitul Stănișoara, iar peste noapte vor rămâne la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului.

Pe parcursul nopții vor fi săvârșite Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie, iar credincioșii se vor putea închina la moaștele sfântului până la ora 05:00 dimineața.

Pelerinajul va continua în localitățile Botoșana, Cajvana, Solca, Clit, Marginea, Horodnic de Sus, Voitinel, Vicovu de Jos și la Mănăstirile Sihăstria Putnei, Putna, Bogdana și Dragomirna. Cinstitele moaște vor fi duse și la Spitalul Municipal Rădăuți.

Tradiția pelerinajului cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava prin comunitățile din eparhie a început în anul 2020, în timpul pandemiei de coronavirus.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5