Eparhii

Îngerul păzitor ne arată calea, ne avertizează când am luat-o pe o cale greşită, explică Mitropolitul Laurențiu

Cristian Damian
Îngerul păzitor ne arată calea, ne avertizează când am luat-o pe o cale greşită, explică Mitropolitul Laurențiu
Foto creditMitropolia Ardealului

„Îngerul păzitor ne arată calea, ne avertizează când am luat-o pe o cale greşită şi aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu”, a explicat duminică Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cartierul sibian Trei Stejari.

Referindu-se la numele celor doi Sfinți Arhangheli, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța lor în istoria mântuirii.

„Arhanghelul Mihail, mai-marele cetelor îngereşti, a fost cel care, văzând neascultarea lui Lucifer, a strigat: Să luăm aminte. Strigătul acesta l-a făcut pe el apărătorul dreptăţii, apărătorul adevăratei credinţe”.

„Arhanghelul Gavriil este cel care a dus vestea cea bună Sfintei Fecioare Maria, precum şi Dreptei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. El a rămas ca un purtător de mesaje dumnezeieşti pentru fiecare dintre noi”, a mai spus mitropolitul.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a subliniat că în Sfânta Liturghie, oamenii și îngerii lucrează împreună: „Ori de câte ori intrăm în acest sfânt lăcaş, simţim puterea ocrotitoare a îngerilor care ne străjuiesc”.

Binecuvântare pentru comunitate

La finalul slujbei, părintele paroh Emanuel Tăvală a mulțumit Înaltpresfinției Sale pentru slujire și a arătat bucuria comunității la sărbătoarea ocrotitorilor lăcașului de cult.

„Astăzi este o zi de bucurie, dar în acelaşi timp este şi o zi în care trebuie să ne gândim cine suntem, ce suntem şi încotro ne îndreptăm”, a spus parohul.

„Este o zi înălţătoare, este o zi de înviere, este o sărbătoare şi, până la urmă, văzând vibraţia din sufletele fiecăruia dintre noi, să ştiţi că aceasta chiar este ziua Domnului şi să ne bucurăm şi să ne veselim în ea”.

În curtea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sibiu funcționează Centrul socio-cultural „Noi orizonturi” pentru copii din familii vulnerabile.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5