La un secol de la punerea pietrei de temelie, biserica Mănăstirii Chirilovca din raionul Florești, Republica Moldova, a fost sfințită joi de Mitropolitul Antonie al Basarabiei, împreună cu Episcopul vicar Nectarie de Bogdania al Arhiepiscopiei Chișinăului.
Slujba de sfințire a avut loc în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
Lăcașul de cult a fost închinat Nașterii Maicii Domnului și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
O lucrare începută în perioada interbelică
Sărbătoarea de la Chirilovca încununează o lucrare începută în urmă cu aproximativ un secol, dar întreruptă timp de mai multe decenii în perioada ocupației sovietice.
Reluarea construcției a fost inițiată în 2016, prin implicarea protopopul de Florești, Ilie Munteanu.
La sfințire au participat clerici din eparhiile Chișinău și Bălți, monahi ai așezământului, ctitori și credincioși.
Printre invitați s-a numărat și arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași, care a sprijinit lucrările de construire ale bisericii.
Sprijin pentru comunitatea din nordul Basarabiei
Mitropolitul Basarabiei a evidențiat importanța unui nou altar pentru viața duhovnicească a comunității și a amintit contribuția celor care au făcut posibilă finalizarea proiectului.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a mulțumit Mănăstirii Hadâmbu pentru sprijinul acordat.
La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiță despre apropierea dintre cele două comunități și despre sprijinul oferit românilor basarabeni.
Mărturiile locale indică anul 1925 drept moment al punerii pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Chirilovca. Documentele păstrate consemnează sprijinul oferit de Mitropolitul Visarion Puiu, pe atunci Episcop al Hotinului.
Foto credit: Mitropolia Basarabiei
















