Mitropolia Basarabiei îi invită pe copii, părinți și bunici la Marșul Familiei de la Chișinău, care va avea loc în data de 11 octombrie.
Manifestarea, cu tema „Înrădăcinați în tradiție”, este organizată cu prilejul Anului omagial 2026.
Programul va începe la ora 14:45, la monumentul Sfântului Ștefan cel Mare din centrul capitalei Republicii Moldova, unde va fi locul de reuniune al participanților. De la ora 15:00 va fi rostită o rugăciune pentru familii.
De la 15:15 va avea loc plecarea în marș pe traseul cuprins între statuia domnitorului și Pretura sectorului Buiucani, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
La finalul manifestării va fi organizată o conferință intitulată „Familia: între binecuvântarea lui Dumnezeu și provocările societății de azi”, susținută de părintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Vă invităm să fim împreună, în rugăciune și comuniune, pentru a cinsti darul familiei și a întări grija unora față de ceilalți”, au transmis la final reprezentanții Mitropoliei Basarabiei.















