Eparhii

Obștea Putnei i-a pomenit pe etnicii români căzuți în războiul din Ucraina: Să nu rămânem nepăsători, a spus părintele stareț

Obștea Putnei i-a pomenit pe etnicii români căzuți în războiul din Ucraina: Să nu rămânem nepăsători, a spus părintele stareț
Foto creditMănăstirea Putna

Părinții din obștea Mănăstirii Putna i-au pomenit sâmbătă pe etnicii români căzuți în războiul din Ucraina, în prezența membrilor familiilor, a Excelenței Sale Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, și a reprezentanților asociațiilor românilor din Ucraina.

„Jertfa lor este și o chemare pentru noi. Dacă ei au fost gata să-și dea viața pentru semenii lor, noi cât suntem pregătiți să dăruim din timpul, din puterile și din dragostea noastră pentru a-i sprijini pe cei rămași? Ei au făcut sacrificiul suprem. Nouă ni se cere, poate, mai puțin. Dar ni se cere să nu rămânem nepăsători”, a spus Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.

Amintind că pentru fiecare român pierdut rămâne în urmă o familie îndoliată, părintele stareț a subliniat: „Suntem chemați să cunoaștem suferințele românilor despărțiți de patria-mamă și să le purtăm împreună cu ei”.

Rămânem împreună cu cei de dincolo prin Hristos

Etnicii români căzuți în războiul din Ucraina au fost pomeniți sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Mănăstirea Putna din județul Suceava. Foto credit: Mănăstirea Putna

Părintele Stareț a amintit învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, conform căruia Mântuitorul Iisus Hristos continuă, în chip tainic, duhovnicesc, să poarte suferința fiecărui om până la sfârșitul lumii: „El nu privește de departe durerile oamenilor, ci le primește în Sine, cu iubire”.

„De aceea, în fiecare mamă și în fiecare tată care își plâng fiul căzut în luptă, în fiecare soție ce își plânge soțul, în fiecare copil rămas orfan, în fiecare om care suferă din pricina războiului, Hristos este prezent, purtând și El, în chip tainic, durerea fiecăruia.”

„Aceste două realități duhovnicești sunt o mare mângâiere: să știm că suntem împreună, în Dumnezeu, cu cei plecați dincolo și să știm că Dumnezeu a suferit cu ei și suferă cu noi toată durerea pe care au simțit-o și pe care o simțim”, a subliniat arhimandritul.

„Dar ele sunt și o mare responsabilitate. Dacă știm că suntem despărțiți cu trupul, dar nu cu duhul de ei, atunci avem responsabilitatea să îi pomenim, să trăim cu buna-cuviință cu care am trăi dacă ei ar fi încă alături de noi în această viață și să facem binele astfel încât să ne reunim cu ei deplin în Împărăția cerurilor.”

Își păstrează identitatea prin cultură și credință

Arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, a spus că românii din Ucraina își păstrează identitatea prin credință și cultură, iar românii din patrie au datoria de a nu-i uita. Foto credit: Mănăstirea Putna

Arhim. Melchisedec Velnic a amintit că, pentru românii din Ucraina, și mai ales pentru cei din nordul Bucovinei, crucea suferinței a început cu mult înainte de 2022.

„Românii despărțiți fără voia lor de țară nu au ales crucea despărțirii de neam. Istoria i-a așezat pe această cruce. Dar au ales să nu coboare de pe ea cu prețul lepădării de identitatea lor. Credința și cultura le-au dat puterea să rămână statornici”, a spus Sfinția Sa.

„Au știut cine sunt și au înțeles că trebuie să-și mărturisească mereu identitatea: de ce vorbesc românește, de ce țin la Eminescu, la cântecul lor, la biserica lor, la mormintele strămoșilor lor. Au crezut că identitatea românească este un dar de la Dumnezeu, pe care sunt chemați să îl fructifice.”

„Această credință i-a ajutat să păstreze vie cultura românească în Bucovina, dar a și născut o cultură a statorniciei, a demnității și a fidelității față de moștenirea strămoșilor. Numele Bucovinei este, în conștiința românească, sinonim nu doar cu frumusețea sfântă a mănăstirilor pictate la exterior, ci și cu suferința despărțirii de neam. Ca și numele Basarabiei”, a continuat Părintele Stareț.

„Cultura și credința nu au făcut să dispară crucea despărțirii, dar le-au dat românilor puterea să rămână pe ea fără să-și piardă identitatea. Au devenit mijloacele prin care au putut supraviețui ca neam.”

O probă de maturitate națională

Copiii români din Ucraina au susținut momente artistice la Mănăstirea Putna, după parastasul oficiat pentru etnicii români căzuți în războiul din Ucraina sâmbătă, 24 octombrie 2026. Foto credit: Mănăstirea Putna

Starețul Putnei a mai subliniat că, pentru românii de pretutindeni, Putna reprezintă chintesența identității românești. „În plus, pentru românii din nordul Bucovinei, ea este un loc care nu îi uită. Pentru că Sfântul Ștefan cel Mare nu îi uită”, a adăugat Sfinția Sa.

„Nu putem să uităm că în Cernăuți, în Storojineț, în Crasna, în Ciudei, în satele de pe Valea Siretului, în cele din ținutul Herței și în atâtea alte localități sunt români care vor să-și păstreze credința, limba și identitatea și să le transmită copiilor lor. Și au nevoie de noi.”

„Și aceasta este o responsabilitate a noastră, mai ales a celor care trăim în patria-mamă. Trebuie să le spunem că nu sunt uitați, așa cum nu îi uităm nici pe cei plecați dincolo”, a precizat Părintele Stareț.

„Pe cei plecați îi pomenim la parastas. Față de cei în viață, avem datoria să le cunoaștem istoria. Să le citim cărțile. Să le ascultăm mărturiile. Așa vom înțelege că au nevoie de sprijin pentru a-și păstra limba, școala, cultura și credința.”

„Pentru românii din România, felul în care rămânem aproape de românii despărțiți de patria-mamă este o probă de maturitate națională”, a subliniat starețul Mănăstirii Putna.

Mesajul Consulului General al României la Cernăuți

La rugăciune a participat și Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți. Foto credit: Mănăstirea Putna

Excelența Sa Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, a afirmat că, „pentru comunitatea românească din Ucraina, dar și pentru întreaga Românie, jertfa acestor bărbați, frați, tați și fii este o rană deschisă”.

„Știm că nicio vorbă nu poate alina deplin durerea pierderii. Dar, prin această slujbă, prin rugăciunea comună, vă transmitem că nu sunteți singuri. Întreaga comunitate românească este îndoliată și vă este alături, iar România – Patria istorică – își poartă fiii în rugăciune și recunoștință”, a mai spus consulul general.

Panouri fotografice comemorative

Pe aleea din incinta mănăstirii au fost instalate panouri fotografice cu chipurile celor plecați la Domnul și plânși de familii. Foto credit: Mănăstirea Putna

Manifestarea religioasă și comemorativă a fost organizată de Consiliul Național al Românilor din Ucraina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

De-a lungul aleii din incinta așezământului monahal au fost amplasate panouri cu fotografiile militarilor de origine română căzuți în estul Ucrainei. În dreptul lor au fost aprinse candele și depuse flori.

Parastasul de sâmbătă a fost al treilea parastas oficiat pentru etnicii români căzuți în războiul din Ucraina. Primul a fost oficiat în 28 septembrie 2024, iar cel de al doilea în 14 decembrie 2025.

În total, de la începerea războiului, 337 de eroi de etnie română sunt confirmați decedați și 99 sunt dispăruți: 64 de decedați și 17 dispăruți sunt români din regiunea Odesa, în timp ce restul – marea majoritate – sunt din regiunea Cernăuți.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5