Institutul Cultural Român a dat startul miercuri înscrierilor la concursul de eseuri „Eu și România”, dedicat copiilor și tinerilor din diaspora.
Tema din acest an, „România din inima mea”, îi invită pe participanți să prezinte legătura lor cu țara, putând alege să descrie un loc, o persoană, tradiții sau experiențe trăite. Alături de textul scris pot fi atașate opțional ilustrații.
„ICR își propune să îi apropie pe copiii și tinerii români din afara granițelor de limba, cultura și patrimoniul românesc, oferindu-le totodată ocazia de a vorbi despre România prin propriile experiențe, amintiri și emoții. Concursul urmărește să adune povești despre România văzută prin ochii tinerei generații din comunitățile românești de peste hotare”, au transmis reprezentanții instituției.
Vârsta maximă de participare este de 18 ani. Copiii și tinerii vor fi repartizați pe trei categorii de vârstă: 8–10 ani, 11–14 ani și 15–18 ani.
Redactarea eseului se va realiza în limba română de mână sau digital și va cuprinde maximum trei pagini A4 pentru participanții cu vârsta de până la 10 ani și maximum șase pentru cei de peste 10 ani. Condițiile pentru tehnoredactare includ folosirea fontului Times New Roman, corp 12, la un rând și jumătate.
Desfășurarea concursului
Programul înscrierilor și de trimitere a eseurilor se va încheia în data de 16 noimebrie. Evaluarea lucrărilor va avea loc între 17 și 26 noiembrie, urmând ca rezultatele finale să fie anunțate pe pagina online a Institutului Cultural Român în 27 noiembrie.
Lucrările vor fi evaluate de un juriu alcătuit dintr-un reprezentant al ICR și doi aparținând mediului științific și artistic.
Pentru fiecare categorie de vârstă vor fi acordate trei premii, care vor consta în oferirea unei sume de bani.
Lucrările pot fi trimise la adresa [email protected]. Mai multe informații despre desfășurare și regulament sunt disponibile pe site-ul Institutului Cultural Român.
















