Evenimente

Credincioșii sunt invitați la hramul istoric al Mănăstirii Sihăstria

Credincioșii sunt invitați la hramul istoric al Mănăstirii Sihăstria
Foto creditMmb.ro

Mănăstirea Sihăstria își serbează marți hramul istoric, Nașterea Maicii Domnului. Într-o postare pe pagina de Facebook a așezământului monahal, obștea invită credincioșii la programul special al slujbelor.

Privegherea la praznicul împărătesc va fi oficiată luni, 7 septembrie, de la ora 17:00. Aceasta va fi urmată de Liturghie de noapte, care va începe marți, în jurul orei 04:30, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a mănăstirii.

Marți dimineață, de la ora 06:00, la subsolul bisericii mari a mănăstirii va fi oficiat Sfântul Maslu. Acatistul, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească vor începe la ora 08:00.

În a doua parte a zilei de 8 septembrie, de la ora 18:00, va fi oficiată Privegherea în cinstea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, părinții după trup ai Maicii Domnului.

În ziua următoare, miercuri, 9 septembrie, vor fi oficiate, cu începere de la ora 08:00, Acatistul, Ceasurile și Sfânta Liturghie, urmate, de la ora 11:30, de Parastasul pentru ctitorii mănăstirii.

Hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost dat încă din 1655 așezământului monahal de către primii pustnici ctitori ai acestuia.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5